Miele lansează noul model de aspirator fără sac Boost CX1, cel mai mic și mai puternic din gama sa

Aspiratorul Boost CX1 de la Miele. FOTO SmartPoint

Miele extinde gama de aspiratoare fără sac și lansează noul model Boost CX1 care este mai compact, ușor și agil. Aspiratorul are un design modern, o performanță superioară de curățare și este extrem de ușor de utilizat. Boost CX1 este disponibil și pentru piața din România.

Unul dintre diferențiatoarele noului model Boost CX1 sunt roțile mari, situate în părțile laterale, care oferă și o bună stabilitate aparatului. Un plus de stabilitate este oferit și de roata pivotantă la 360°, prevăzută cu un ax de oțel, alături de o altă roată mai mică. Datorită acestei combinații (numită TrackDrive), aspiratorul Boost CX1 poate fi manevrat precis și rămâne agil chiar și atunci când se rotește în jurul propriului centru de greutate. Grație designul, aparatul evită coliziunea cu obiectele și mobila din casă, în mod special în spațiile înguste, în timp ce pe scări este stabil și nu se rostogolește.

Designul compact al aparatului este completat de performanța superioară a acestuia, motiv pentru care Boost CX1 a câștigat premiul „Red Dot Winner 2021”, oferit de juriul redutabilei competiții Red Dot Product Design Award. De asemenea, Boost CX1 a fost premiat și la iF Product Design Award. Datorită tehnologiei Vortex, aspiratorul este puternic și curăță cu ușurință orice suprafață, precum parchet sau țesătură. Tehnologia Mono-Cyclone, utilizată pentru acest model, asigură o viteză de aspirare a aerului de peste 100 km/h, pentru ca atât murdăria grosieră, cât și praful fin să fie îndepărtate cu ușurință. Noul Boost CX1 are integrat și un filtru Hygiene Air, care asigură filtrarea particulelor fine, iar cadrul filtrului este realizat în totalitate din material reciclat. Filtrul HEPA AirCrean, cu care sunt echipate modelele Cat & Dog și Parquet și care au duze speciale, ajunge la o retenție a prafului de peste 99,95%*, de aceea este soluția perfectă pentru persoanele care sunt alergice la praf.

Aspiratorul Boost CX1 oferă flexibilitate și poate fi utilizat cu ușurință datorită faptului că poate opera pe o rază de 10 metri. O altă caracteristică practică este aceea că în timpul pauzelor, țeava de aspirare poate fi așezată în partea laterală a aparatului. Mai mult, Boost CX1 are o greutate de 7,75 kg, astfel că poate fi mutat cu ușurință dintr-o cameră în alta. Recipientul de praf are o capacitate de 1 litru și poate fi golit simplu și igienic doar cu ajutorul unui buton, folosind comanda Click2Open.

Noul aspirator este disponibil în șase versiuni. Modelul de bază dispune de variantele de culoare gri grafit, negru și alb lotus, în timp ce modelul Parquet se găsește în varianta alb lotus și este realizat pentru a fi delicat cu suprafețele din lemn. Iubitorii de animale de companie vor avea de asemenea o opțiune bună în Boost CX1 Cat & Dog, de culoare negru. Toate modelele sunt testate să reziste 20 de ani și să ofere calitatea Miele.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*