Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a început procedura de plată pentru aplicanții admiși în cadrul programului IMM-AGRI FOOD – granturi pentru capital de lucru.
Ajutorul de stat va fi acordat beneficiarilor în contul de tranzit deschis de către instituția parteneră pentru gestionarea măsurii, prin unitățile teritoriale ale acesteia, după autorizarea plății din partea Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), precum și după depunerea de către beneficiar a cofinanțării în contul menționat.
În cadrul programului IMM AGRI-FOOD au fost semnate 3.474 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro. Astăzi, primii 1557 beneficiari au primit autorizări de plată, urmând ca în următoarele zile să fie transmise și către ceilalți beneficiari. Începând cu data de 02.11.2022 îi invităm pe beneficiari să verifice statusul contului de grant.
„Beneficiarii programului IMM AGRI-FOOD își vor primi granturile nerambursabile, în valoare de până la 120.000 euro, începând cu luna noiembrie. Admitem că au fost întârzieri, însă nu din motive care țin de noi. Pentru a vira sumele către antreprenori, după semnarea contractelor, am avut nevoie de 3 elemente, aflate în strânsă legătură: alocare bugetară, dezvoltarea părții de back-office a platformei informatice de către partenerii noștri de la STS, astfel încât să putem desfășura verificările, și derularea propriu-zisă a etapei de verificare. Banii i-am primit în integralitate la rectificarea din luna august, fluxurile pentru IMM Recover au fost definitivate la data de 21 septembrie 2022, moment de la care noi am început verificările, iar acum începem procedura de plată!”, a declarat ministrul antreprenoriatului, Constantin-Daniel Cadariu.
„Beneficiarii IMM AGRI-FOOD trebuie să fie foarte atenți la termenul pentru transmiterea raportului de progres! Au la dispoziție 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul lor bancar și rog insistent să se încadreze în această limită de timp pentru a evita situația nedorită de pierde finanțarea! Mai mult, amintesc că toate plățile aferente proiectelor se fac doar prin transfer bancar; nu sunt permise retrageri din conturile de proiect și nici plăți în numerar, chiar dacă vorbim despre cheltuieli eligibile”, a completat Constantin-Daniel Cadariu.
Be the first to comment