La propunerea Ministerului Finanțelor, Guvernul a adoptat în ședința de astãzi, 22 septembrie 2021, Ordonanța de urgențã pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, ca urmare a insolvenței companiei de asigurãri City Insurance. Urgența demersului este justificatã de modificarea termenului în care Fondul de Garantare a Asiguraților este îndreptãțit sã efectueze plãți din disponibilitãțile sale cãtre creditorii de asigurãri, o mãsurã de protecție a acestora în cazul insolvenței unui asigurãtor.
Astfel, se modificã definiția plafonului de garantare cu referire expresã la nivelul maxim al garantãrii pentru o creanțã de asigurare datoratã în temeiul unui contract, nu pe un creditor de asigurare. Modificarea este necesarã pentru a se asigura o protecție realã a creditorilor de asigurãri, care au calitatea de contractant în mai multe contracte de asigurare. De asemenea, se majoreazã plafonul maxim de garantare de la 450.000 lei la 500.000 lei, pentru o creanțã de asigurare.
Totodatã, Fondul va avea dreptul sã efectueze plãți aferente despãgubirilor/indemnizațiilor cuvenite creditorilor de asigurãri în termen de 60 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial a deciziei Autoritãții de Supraveghere Financiarã de retragere a autorizației de funcționare și de constatare a stãrii de insolvențțã a asigurãtorului.
De asemenea, Fondul are și competența de a deschide dosare de daunã, la solicitarea petenților, în cazul daunelor avizate la asigurãtori înainte de data retragerii autorizației de funcționare, dar pentru care nu s-au deschis dosarele de daunã, precum și de a efectua constatãri suplimentare pentru dosarele deja deschise de asigurãtori. Astfel, vor fi protejați creditorii de asigurãri aflați în situațiile de mai sus.
Alte dispoziții se referã la:
- stabilirea cuantumului daunelor morale cu respectarea principiului echitãții și prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic;
- reglementarea expresã a faptului cã executarea silitã pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurãtorului nu poate fi demaratã împotriva Fondului;
- modificarea cãii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plãții sumelor solicitate, în sensul cã aceste decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului, spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București. În consecințã, taxa de timbru de 200 lei va fi aplicatã și în cazul contestațiilor introduse la instanțele judecãtorești în temeiul Legii nr. 213/2015;
- introducerea posibilitãții Fondului de a se îndrepta în mod direct împotriva persoanelor care au încasat necuvenit sume de la Fond;
- reglementarea expresã a dreptului Fondului de a avea puncte de lucru;
- reglementarea competenței A.S.F. de numire a Fondului ca administrator interimar al unui asigurãtor pentru care se dispune mãsura retragerii autorizației de funcționare și se constatã indiciile existenței stãrii de insolvențã, precum și reglementarea atribuțiilor acestuia;
- reglementarea posibilitãții Fondului de a-și constitui conturi în valutã, precum și de a-și investi resursele financiare și în instrumente financiare și alte plasamente în valutã;
- reglementarea competenței A.S.F. de a stabili un plafon maxim al plãților efectuate de Fond prin intermediul poștei, în scopul diminuãrii costurilor generate de comisioanele aferente unor astfel de servicii de platã, în contextul în care existã o diferențã semnificativã între comisioanele practicate de poștã și cele ale instituțiilor de credit;
- reglementarea competenței comisiei speciale de a suspenda soluționarea cererii de platã, în situația expres reglementatã în care petentul solicitã prelungirea termenului de furnizare a documentației solicitate de Fond, care include acte emise de alte entitãți private sau publice.
Be the first to comment