Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a sumei de 8.133.111,64 de lei, pentru sprijinirea autorităților administrației publice locale în asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Fondurile sunt raportate la consumul din lunile ianuarie și februarie 2022 și sunt destinate municipiilor Făgăraș, Gheorgheni și București.
Până în prezent, din cele 400 milioane lei alocate cu această destinație, prin Legea bugetului de stat pentru 2022, au fost utilizate 353.043.231,49 lei, atât sub formă de subvenție la achiziția de gaze naturale și păcură, cât și pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației – a precizat ministrul Cseke Attila.
Be the first to comment