Ministerul Finanțelor lanseazã o nouă ediție Tezaur: Investiții avantajoase în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile de până la 7% pe an

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Românii pot investi, începând de luni, 9 septembrie, în titluri de stat TEZAUR cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale atractive de 5,80%, 6,60% și, respectiv, 7%.
Rezultatele edițiilor precedente au confirmat interesul și încrederea românilor în program: de la începutul anului 2024, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de persoane au ales sã investeascã mai mult de 10.5 miliarde lei.
Unde și cum pot fi cumpãrate titlurile de stat

Între 9 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024 online, numai de cãtre persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitãților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectatã, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului cãtre un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

Între 9 septembrie 2024 – 4 octombrie 2024 de la sediul unitãților Trezoreriei Statului;

Între 9 septembrie 2024  –  3 octombrie 2024 în mediul urban și 9 septembrie – 02 octombrie 2024 în mediul rural, prin subunitãțile poștale ale C.N. Poșta Românã S.A.
Avantajele investiției în Programul TEZAUR
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*