Ministerul Finanțelor utilizează, în premieră, operațiuni de administrare a pasivelor pe piața internă a titlurilor de stat

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor, cu sprijinul BNR în calitate de administrator de piațã, a derulat cu succes prima operațiune de administrare a pasivelor, constând în preschimbarea de titluri de stat aflate în circulatie, deținute de mediile investiționale, care urmeazã sã fie scadente în viitorul apropiat,  cu titluri nou emise, prin redeschiderea unei emisiuni existente.
Operațiunea s-a bucurat de un interes foarte mare, cererea totalã ridicându-se la peste 1 miliard de lei pentru titlurile nou emise scadente în anul 2031. Suma adjudecatã a fost de 225 mil. de lei, cu 25 de mil. de lei peste ținta propusã inițial, în condițiile unui randament mediu foarte competitiv, la nivelul de 7.47%.
Operațiunea a constat în preschimbarea prin licitație competitivã a douã emisiuni de titluri de stat scadente în prima jumãtate a anului viitor (aprilie și iunie) simultan cu înlocuirea acestora prin redeschiderea unei emisiuni de titluri de stat existente cu scadențã în luna septembrie, anul 2031.
Obiectivul avut în vedere de Ministerul Finanțelor prin utilizarea acestor operațiuni este reducerea riscului de refinanțare prin diminuarea necesarului de refinanțare pe termen scurt (aferent emisiunilor de titluri de stat în volume mari scadente în anul 2023) și, respectiv, extinderea duratei portofoliului de datorie guvernamentalã pe piața internã.
Succesul acestei prime operațiuni de management al pasivelor realizate pe piața internã, relevã faptul cã aceste instrumente care fac parte din eforturile de modernizare și eficientizare a procesului de administrare a portofoliului de datorie publicã de cãtre Ministerul Finanțelor vin în întâmpinarea necesitãților investiționale și de gestionarea portofoliilor de active financiare ale pieței. Astfel de operațiuni reprezintã în același timp o continuare a operațiunilor similare realizate deja pe piața externã și reflectã un management activ al pasivelor guvernamentale de cãtre Ministerul Finanțelor în scopul atingerii obiectivelor aferente strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe termen mediu.
Ministerul Finanțelor va avea în vedere în continuare astfel de operațiuni în anul 2023, urmare a dialogului și consultãrii permanente cu mediile investiționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*