Miniștrii mediului din România și Ucraina au semnat Acordul pentru punerea în aplicare a prevederilor Convenției Espoo

FOTO Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a avut o întâlnire de lucru cu delegația ucraineană condusă de Ruslan Strilets, ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei. În cadrul acestei întâlniri, cei doi demnitari au semnat Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei pentru punerea în aplicare a prevederilor Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.

Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția Espoo) a fost elaborată sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE) și adoptată în localitatea Espoo, Finlanda, la 25 februarie 1991, intrând în vigoare la 10 septembrie 1997. România a ratificat Convenția la 29 martie 2001 (Legea nr. 22/2001).

„Această colaborare și semnarea acestui acord ne va călăuzi în următorii ani în dezvoltarea proiectelor noastre transfrontiere. Totodată, acest acord va sta la baza colaborării noastre transfrontaliere în toate proiectele, mai ales în zonele sensibile pe care le gestionăm împreună. Este suficient să menționez Delta Dunării și Munții Carpați. Vom lucra împreună pentru protejarea acestor arii deosebit de valoroase și, în același timp, vom ajuta ministerele de resort să facă investiții, să dezvolte proiecte în aceste zone, cu respectarea principiilor europene și nu numai de protejarea mediului. România susține și va oferi sprijin în continuare în tot ce înseamnă lupta Ucrainei împotriva acestei agresiuni neprovocate. Guvernul României oferă tot sprijinul în domeniul transportului transfrontalier prin sprijinirea cetățenilor ucraineni care traversează granița noastră comună și nu numai, vom colabora împreună și în domeniul protejării mediului. Războiul trebuie să înceteze, trebuie oprită agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, după care vom avea împreună o responsabilitate uriașă: să reconstruim, nu doar din punct de vedere economic Ucraina dar trebuie să reconstruim și mediul înconjurător afectat de acest război. Vă mulțumesc pentru parteneriatul și sprijinul pe care ni-l oferim reciproc în reconstruirea acestor habitate și vă mulțumesc în mod special pentru viitoarea colaborare în Convenția Carpatică”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos.

Convenția este un instrument juridic internațional deosebit de important, care asigură participarea statelor potențial afectate la procedurile de evaluare a impactului asupra mediului a proiectelor realizate în alte state. Prevederile acestei Convenții au fost invocate de autoritățile române în ceea ce privește realizarea, de către partea ucraineană, a proiectului canalului de navigație de mare adâncime pe brațele Bâstroe și Chilia ale Dunării (proiectul Bâstroe).

”Îmi exprim astăzi mulțumirile mele sincere României pentru sprijinul acordat Ucrainei. Astăzi avem un eveniment marcant în cooperarea Ucraineano-Română în domeniul protecției mediului și, în sfârșit, putem rezolva probleme noastre bilaterale de mediu, care de multă vreme au fost lăsate fără examinare. Semnarea Acordului între guvernele noastre privind implementarea convenției privind evaluarea impactului asupra mediului într-un context transfrontalier dovedește voința noastră politică și disponibilitatea de a coopera, în conformitate cu mecanismele și procedurile definite de Convenția Espoo. Pentru Ucraina, aceasta este o oportunitate de a avansa mai mult în speranțele sale europene, iar pentru România este o confirmare a statutului de partener de încredere pregătit de un dialog constructiv. Totodată, pentru ambele țări, acest acord este un mecanism eficient de rezolvare a problemelor urgente din domeniul protecției mediului. Mulțumesc echipelor care au muncit pentru încheierea acestui Acord, partenerilor noștri europeni, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România, Ministerului Mediului al Ucrainei. Sunt convins că am început o nouă etapă a cooperării prietenești între țările și ministerele noastre. Vă mulțumesc, încă o dată, domnule ministru, nu doar pentru cuvinte, ci și pentru soluțiile practice și concrete ceea ce noi prețuim forate mult”, a declarat Ruslan Strilets, ministrul Protecției Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei.

La recomandarea Reuniunii Părților, România și Ucraina au demarat în mod formal în anul 2016 un proces de negocieri în vederea încheierii unui Acord care să detalieze prevederile Convenției de la Espoo în relațiile bilaterale.

„Trebuie să înțelegem că, într-o perioadă critică pentru Ucraina, unde zi de zi sună alerte aeriene și vin raidurile de rachete, să negociezi un acord bilateral pentru protejarea mediului este un efort extraordinar. Dați-mi voie să salut angajamentul ferm al Ucrainei exprimat de domnul președinte Zelenski, prin care a subliniat că reconstrucția Ucrainei va fi o reconstrucție bazată pe principiile europene green și smart, adică viitorul Ucrainei alături de Uniunea Europeană, va fi un viitor verde și digitalizat. De asemenea, îmi exprim încă o dată speranța că această agresiune neprovocată se va termina în cel mai scurt timp posibil și reconfirm sprijinul ferm și puternic al României pentru vecinii noștri”, a subliniat ministrul român al mediului.

Textul final a fost convenit în luna septembrie a acestui an și reprezintă rezultatul unor eforturi susținute a experților din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și din Ministerul Afacerilor Externe. Încheierea Acordului a fost, de altfel, întotdeauna pe agenda discuțiilor bilaterale ale conducerilor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în sedința din data de  16 noiembrie 2022, semnarea acestui acord.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*