Ministrul Barna Tánczos a participat la semnarea acordurilor de finanțare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministerele coordonatoare de reforme aferente PNRR

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos. FOTO Guvernul României

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos, a participat astăzi,  8 martie,  la sediul Guvernului, la ceremonia de semnare a acordurilor de finanțare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministerele coordonatoare de reforme aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Managementul apei este un domeniu foarte important, vom avea peste 1 miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă și canalizare în România. Avem infringement la acest capitol şi avem nevoie rezultate concrete, ca să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie.

A doua componentă, la fel de importantă, este partea de protecţie a biodiversităţii. Aici vom avea peste 600 de milioane pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitat, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică.

Managementul deşeurilor este a treia componentă care beneficiază de fonduri: pentru platformele de depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere (cele care nu se ridică de către firmele de salubrizare) şi aici vom avea peste 500 de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme; vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurile din construcţii, deşeurile de metal, de plastic, de lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase, toate deşeurile care ulterior pot ajunge la reciclare şi pot reintra în circuitul economic.

Avem și o componentă de digitalizare în domeniul mediului, cu un buget de 48 de milioane de euro. Din această sumă vom dezvolta sistemul SUMAL și vom digitaliza mai multe servicii care intră în sfera ANPM.”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

România are la dispoziție circa 29,2 miliarde de euro de la UE pentru proiectele din PNRR. Măsurile de sprijinire a obiectivelor privind schimbările climatice prevăzute se ridică la aproximativ 12 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 41 % din suma totală alocată prin plan.

Măsurile prevăzute în PNRR vor contribui în mod eficace la tranziția verde și la abordarea provocărilor generate de aceasta. Astfel, PNRR sprijină obiectivele României privind decarbonizarea și tranziția energetică, astfel cum sunt prevăzute în planul național privind energia și clima.

Componenta C1 – Managementul apei, gestionată de MMAP, are un buget de 1,462 miliarde de euro. Printre reformele care vor fi realizate se află consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și pentru accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene, dar și reconfigurarea actualului mecanism economic al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) în vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile.

Ca urmare a investițiilor, se vor realiza, printre altele:

1600 km construiți de rețele de apă – în localități cu peste 2000 locuitori;

2500 km construiți de rețele de canalizare în localități cu peste 2000 locuitori și 400 de km de rețele de canalizare în cele cu mai puțin de 2000 de locuitori;

12.900 de sisteme individuale sau alte sisteme adecvate construite și operaționale în aglomerările mai mici de 2000 de locuitori, care împiedică atingerea unei stări bune a corpurilor de apă;

conectarea a 88.400 de gospodării la rețele de apă și canalizare prin programul național ”Prima conectare la apă și canalizare”;

cel puțin 510 km de linii de apărare împotriva inundațiilor reabilitate în conformitate cu Directiva privind inundațiile și cu Strategia Națională pentru Gestionarea Riscului la Inundații;

starea/potențialul ecologic bun al corpurilor de apă relevante, în conformitate cu cerințele Directivei-cadru privind apa, trebuie atinsă și evidențiată prin cele mai recente date relevante de sprijin și trebuie evitată orice deteriorare;

20 de poldere de prevenire a inundațiilor reabilitate sau nou realizate pe liniile de apărare existente împotriva inundațiilor;

realizarea cadastrului apelor.

În responsabilitatea MMAP intră și componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității, cu un buget  de 1,173 miliarde euro. Se va realiza reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin dezvoltarea unei noi strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente, dar și reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate în vederea implementării coerente și eficace a Strategiei Europene privind biodiversitatea.

Reformele și investițiile vor aduce rezultate importante, între care: cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puțin 90 de pepiniere operaționale noi și renovate, precum și cel puțin 3.150.000 m² suprafețe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerințele legale stabilite în Strategia Națională Forestieră 2020 – 2030.

Prin gestionarea componentei C3 – Managementul deșeurilor, MMAP preconizează că până în 2023, se vor adopta o strategie și un plan de acțiune privind economia circulară, pentru a asigura tranziția României către o economie circulară până în 2030. Aceste acțiuni vor fi însoțite de investiții în instalații de colectare separată și reciclare a deșeurilor, în reciclarea deșeurilor agricole și în asigurarea respectării dispozițiilor privind managementul deșeurilor.

Bugetul total pentru această componentă este de 1,239 miliarde de euro.

Printre măsuri se numără modificări legislative pentru o practică unitară de gestionare a deșeurilor, dar și dezvoltarea capacității de monitorizare și control a Gărzii de Mediu, respectiv achiziționarea de echipamente și operaționalizarea acestora pentru 43 de comisariate ale Gărzii Naționale de Mediu, pentru activități de monitorizare și control, în vederea creșterii trasabilității deșeurilor și 400 de misiuni de monitorizare și control desfășurate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu cu echipamente digitale.

De asemenea, sunt prevăzute următoarele:

513 echipamente pentru monitorizarea calității aerului, a radioactivității și a zgomotului, achiziționate și operaționale;

13800 insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor, înființate și operaționale;

26 de instalații de reciclare a deșeurilor construite și în funcțiune;

504 de centre de colectare voluntară înființate și operaționale în conformitate cu Planul național de gestionare a deșeurilor;

15 centre de colectare integrată în 15 aglomerări urbane;

254 sisteme integrate de colectare a deșeurilor agricole compostabile.

De asemenea, MMAP va gestiona și componenta Digitalizare în domeniul mediului.

Astfel se va spori capacitatea de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat. Sistemul va fi integrat în SUMAL 2.0 (sistemul românesc de urmărire a materialelor lemnoase, aflat în prezent în curs de dezvoltare) și va monitoriza îndeplinirea obligațiilor legale privind recoltarea lemnului, regenerarea în timp util a pădurilor, sănătatea pădurilor, starea de conservare a habitatelor forestiere, impactul schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice a diferitelor ecosisteme forestiere. Va fi inclus cadastrul forestier, precum și drepturile de proprietate și de administrare. Centrele de date ale sistemului vor respecta Codul european de conduită privind eficiența energetică a Centrului de date și integrează circularitatea proiectării clădirilor și a tehnicilor de construcție.

Bugetul pentru această activitate va fi de 42 milioane de euro.

Tot în cadrul componentei Digitalizare în domeniul mediului se vor realiza servicii publice de mediu digitalizate, bugetul fiind de 6 milioane de euro. Astfel, cel puțin 32 de servicii publice specifice activităților de mediu vor fi digitalizate și gestionate online pentru a include: transmiterea datelor și informațiilor pentru inventarele emisiilor; raportarea aferentă Natura 2000 și serviciile de conservare a naturii; gestionarea registrelor de mediu, a procedurilor de notificare și autorizare și a permiselor, cu scopul de a raționaliza serviciile de gestionare a deșeurilor pentru cetățeni și întreprinderi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*