Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat finanțarea pentru construcția a 5 noi creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic.
Obiectivele vor fi construite în sectorul 3 al municipiului București (creșă mică), în municipiile Câmpulung – județul Argeș și Slobozia – județul Ialomița (câte o creșă medie) și în municipiul Râmnicu Vâlcea (o creșă medie și una mare).
“Numărul total al creșelor aprobate pentru finanțare, până în prezent, de Ministerul Dezvoltării, se ridică la 280, din care 65 au indicatorii tehnico-economici aprobați și sunt sau vor intra în curând în procedura de achiziție publică”, a subliniat ministrul Cseke Attila.
Ministerul Dezvoltării are alocate, din bugetul național, dar și din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 230 de milioane de euro pentru construirea de creșe noi.
În cazul celor cinci creșe nou aprobate, va începe procedura de achiziție publică, iar ministerul așteaptă în continuare solicitări pentru construcția unor noi creșe, informațiile necesare întocmirii cererilor de finanțare fiind disponibile atât pe pagina de internet a ministerului, cât și pe cea a Companiei Naționale de Investiții.
Be the first to comment