Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte pentru amenajarea teritoriului și planificarea urbană, cu finanțare din PNRR

Cseke Attila. FOTO Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 4 noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării vizează amenajarea teritoriului și planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 1.166.153,59 lei.

“Până în prezent, pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, au fost semnate 15 contracte de finanțare prin PNRR, iar pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri am semnat în total 28 de contracte”, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanțare semnate vizează:

  • elaborarea documentațiilor de tip PUZ pentru centrul civic al comunei Agapia și zonele construite protejate și de protecție a monumentelor pentru ansamblul mănăstiresc Agapia și pentru ansamblul mănăstiresc Văratec (jud. Neamț) – 307.019,99 lei;
  • actualizarea în format digital a documentațiilor de amenajarea teritoriului și de urbanism – Plan de mobilitate urbană a orașului Cugir (jud. Alba) – 97.591,90 lei;
  • actualizarea Planului Urbanistic General în comuna Cochirleanca (jud. Buzău) – 439.350,98 lei;
  • actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Brăila – 322.190,72 lei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*