Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a lansat astăzi, la Bacău, în comuna Măgirești, Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unități de cult, instituții și autorități publice din sistemul național de asistență socială, precum și entități juridice non-profit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale.
Programul are un buget de 250 milioane lei, iar cuantumul finanțării este de maxim 1.000.000 lei și se acordă în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile.
„Astăzi am trimis la Monitorul Oficial ghidul de finanțare pentru acest program, prin care vom finanța sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW și maximă de 200 kW pentru biserici, entități din sistemul național de asistență socială, ONG-uri din domeniu. Beneficiul unui astfel de program nu înseamnă doar un aer mai curat, dar mai ales o valoare mai mică a facturilor fiscale pe care beneficiarii le plătesc pentru utilități în fiecare lună și servicii sociale mai bune pentru oamenii care beneficiază de aceste centre. Finanțarea este 100%, practic primăria sau centrul social nu trebuie să pună niciun ban. Așadar, nu pot decât să aștept ca un număr cât mai mare de primării, ong-uri din domeniul asistenței sociale, unități de cult să acceseze acest program. Vom avea o supracontractare de 100%, ceea ce înseamnă că vom primi proiecte în limita a 500 milioane de lei, chiar dacă bugetul inițial este de 250 milioane lei și sper ca cât mai multe UAT-uri să depună proiecte și să fie eligibile”, a punctat ministrul Mircea Fechet.
Categoriile de solicitanţi eligibili sunt: unitățile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România, instituțiile publice/autorităţile administraţiei publice centrale şi/sau locale din sistemul național de asistență socială, entitățile juridice non-profit, acreditate pentru furnizarea de servicii sociale, potrivit legii.
Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele: cheltuielile cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de minim 30 kW și o putere maximă instalată de 200 kW; cheltuielile cu consultanţa, respectiv poziţia 3.7 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 4% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; cheltuielile pentru proiectare, respectiv poziţia 3.5 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 6% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ în cuantum de 50% din valoarea prevăzută la poziția 7 din conținutul cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Înscrierea solicitantului în program se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de către AFM prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute în ghidul de finanțare.
Valoarea maximă acordată cu titlu de finanțare, de 1.000.000 lei, este cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.
Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului. Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil. În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.
Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 18 luni de la semnarea contractului de finanțare, termen în care trebuie realizată instalaţia şi obţinut certificatul de racordare.
Be the first to comment