Ministrul Mircea Fechet a semnat astăzi Ordinul pentru aprobarea ghidului de finanțare al programului Rabla pentru tractoare. Acesta va fi trimis în cursul zilei de astăzi la Monitorul Oficial.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate (Rabla pentru tractoare) este derulat în premieră în acest an prin Administrația Fondului pentru Mediu. Bugetul total alocat programului Rabla pentru tractoare este de 500 milioane lei.
„Îi ajutăm pe micii fermieri să-și crească producția și să rămână și cu mai mulți bani în buzunar. Cei care muncesc pentru ca noi să punem pe masă produse autohtone, gustoase și sănătoase, trebuie să aibă echipamente noi, moderne și mai puțin poluante. Este un program de mare ajutor micilor fermieri, așa că, imediat ce dăm startul la înscrieri, mă aștept să avem solicitări pe măsura entuziasmului pe care mi l-au transmis toți cei cu care am stat de vorbă. Le vom plăti pe toate, avem 500 milioane lei care vor ajunge la cei care vor să producă mai mult și mai ecologic. Economia rurală are nevoie de tot sprijinul să fie competitivă și mă bucur că Ministerul Mediului vine cu un ajutor consistent, de până la 44.000 euro pentru fiecare producător agricol”, a precizat ministrul Mircea Fechet.
Sunt eligibile cheltuielile pentru achiziția de tractoare și mașini agricole autopropulsate, accesorii agricole, numai dacă sunt achiziționate împreună cu un tractor sau o mașină autopropulsată.
Pentru a accesa acest program, solicitantul trebuie să dețină un atestat de producător, să nu aibă datorii la bugetul de stat și cel local și să predea spre casare un autovehicul/tractor sau mașină agricolă uzată.
În ceea ce privește finanțarea, Administrația Fondului pentru Mediu acoperă 65% din valoarea de achiziție (36.750 euro) pentru echipamente eligibile. Pentru tinerii fermieri (până la 40 de ani), procentul de finanțare se majorează la 80% (44.000 euro). Valoarea de achiziție a tractorului/mașinii agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, nu trebuie să depășească echivalentul în lei a valorii de 55.000 euro.
Pentru a accesa acest program, beneficiarii se vor înscrie la dealerii validați de Administrația Fondului pentru Mediu. Dealerii validați de Administrația Fondului pentru Mediu sunt cei prin care se va face achiziția echipamentelor. Documentele necesare includ cererea de finanțare, certificatul de atestare fiscală și atestatul de producător.
Be the first to comment