MIPE a semnat 29 noi contracte cu beneficiarii POIM, în valoare de 306,7 milioane lei

Sală de clasă. FOTO Wokandapix

Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în luna decembrie, semnarea a 29 noi contracte de finanțare cu beneficiarii POIM, având o valoare totală de 306.759.680 lei. Proiectele pentru care s-au semnat contractele vizează cu precădere măsuri de sprijin financiar pentru combaterea pandemiei în școli și spitale, dar și îmbunătățirea eficienţei energetice sau dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare. Cele 29 contracte au fost semnate cu următorii beneficiari:

SC Diana SRL, valoare totală 1.154.300 lei;

Şcoala Gimnazială1 Răzvani, valoare totală 355.035 lei;

Unităţile de învăţământ din Sângeorgiu de Pădure, valoare totală 519.406 lei;

Spitalul Municipal Costache Nicolescu, Drăgăşani, Vâlcea, valoare totală 12.392.794 lei;

Grădinița cu program prelungit nr. 12, Zalău, valoare totală 38.401 lei;

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din sectorul 3, valoare totală 28.716.878 lei;

Şcoala Gimnazială Fiscuţ, comuna Sagu, valoare totală 308.823 lei;

Unitățile de învățământ din comuna Gropnița, Iași, valoare totală 249.949 lei;

Unităţile de învățământ din subordinea CJ Arad, valoare totală 458.644 lei;

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, valoare totală 13.987.858 lei;

Şcoala Gimnazială nr. 1 Radu Vodă, Carei, valoare totală 365.456 lei;

Instituțiile de învățământ din Lupeni, valoare totală 6.503.503 lei;

Unitățile de învățământ din Uricani, valoare totală 1.128.110 lei;

Spital modular Județul Caraș Severin, valoare totală 14.611.723 lei;

Saturn S.A., valoare totală 1.131.979 lei;

Inspectoratul Școlar al Județului Iași, valoare totală 6.328.358 lei;

Unitățile de învățământ din Comuna Roșia, Bihor, valoare totală 551.653 lei;

Unitatea de Asistenţă Medico – Socială din Agnita, valoare totală 1.027.140 lei;

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Glodeanu, Buzău, valoare totală 374.011 lei;

Școala Gimnazială nr. 1, Fundeni, valoare totală 454.424 lei;

INGG Ana Aslan, valoare totală 8.579.405 lei;

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Pietroasa, valoare totală 766.889 lei;

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Poienile Izei, Maramureș, valoare totală 65.088 lei;

Unitățile sanitare aflate în subordinea CJ Prahova, valoare totală 14.628.837 lei;

Distribuție Energie Electrică România S.A. Cluj-Napoca, valoare totală 93.451.460 lei;

SC Compania de Utilități Publice SA Focșani, valoare totală 74.892.137 lei;

UAT comuna Liești, jud. Galați, valoare totală 716.824 lei;

Școala Gimnazială nr. 1 Dichiseni, jud. Călărași, valoare totală 342.626 lei;

ANANP Regiunea 1 NE, Regiunea 2 SE, valoare totală 23.812.269 lei.

Pe parcursul anului 2021, Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene a semnat 307 contracte de finanțare cu beneficiarii Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare totală de 12,4 miliarde lei, astfel:

235 contracte aferente axei prioritare 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, în valoare de 2,7 miliarde lei;

8 contracte aferente axei prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, în valoare de 7,4 miliarde lei;

22 contracte aferente axei prioritare 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, în valoare de 750 milioane lei;

42 contracte aferente altor axe prioritare POIM, în valoare de 1,5 miliarde lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*