NN împlinește 25 de ani în Romania și își amplifică strategia de protecție a viitorului financiar al românilor. Clienții de asigurări au beneficiat de peste 446 de milioane de euro până în prezent

Gerke Witteveen. FOTO NN

NN Asigurări de Viață, liderul pieței de asigurări de viață, a încheiat primii 25 de ani de activitate în România cu o amprentă semnificativă în societate și în economia locală. Din iulie 1997, NN susține clienții să protejeze tot ce contează mai mult pentru ei, se implică în cauze sociale relevante în comunitățile din care face parte și, prin întreaga activitate, își amplifică în fiecare an rolul și impactul în economie.

NN este mereu alături de clienți și, de la începutul activității în România, a plătit beneficii totale de peste 446 de milioane de euro pentru evenimente asigurate și contracte ajunse la maturitate, dintre care aproape 60 de milioane de euro numai în 2021. Activele financiare administrate de NN Asigurări

de Viață au atins 930 de milioane de euro anul trecut, iar primele brute subscrise au urcat la aproape 190 de milioane de euro.

De-a lungul celor 25 de ani, NN și-a dezvoltat permanent portofoliul de produse și servicii pentru a oferi clienților soluții relevante de protecție, adaptate nevoilor dinamice ale acestora. Începând din 2007, NN s-a extins în segmentul pensiilor private obligatorii și facultative, în 2016 a intrat și pe piața asigurărilor de sănătate, iar în 2020 s-a extins și în segmentul asigurărilor generale odată cu lansarea asigurării facultative de locuință. În prezent, NN are peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, adică un sfert din populația activă a României.

Cu aproape 500 de angajați și 1.500 de consultanți financiari în România, NN Asigurări de Viață a contribuit în economie cu peste 170 de milioane de euro sub formă de taxe plătite la bugetul de stat începând din iulie 1997. În același timp, s-a implicat în societate și a susținut cauze sociale de impact cu peste 3,6 milioane de euro, dintre care 1 milion de euro și peste 1.000 de ore de voluntariat numai de la începutul lui 2021 și până acum.

„Performanțele NN, impactul în economie și implicarea în societate din primii 25 de ani de activitate în România confirmă că suntem o companie solidă financiar, care pune mereu clienții pe primul loc și caută să contribuie, prin tot ceea ce face, la bunăstarea oamenilor și societății în ansamblu. De aceea, venim mereu cu soluții relevante la nevoile oamenilor, suntem alături de ei când au cel mai mult nevoie, le oferim o experiență digitală și ne concentrăm să generăm beneficii pe termen lung pentru ei, ceea ce vom continua să facem și în următorii 25 de ani”, spune Gerke Witteveen, Chief Financial Officer al NN Asigurări de Viață.

Digitalizarea a fost una dintre prioritățile strategice ale NN în ultimii ani, atât la nivelul activității, cât și în interacțiunea clienților cu produsele și serviciile lor. NN a dezvoltat ecosistemul de tool-uri și procese digitale oferite clienților de la achiziția unei asigurări și până la solicitarea beneficiilor și investește permanent în aplicația mobilă NN Direct unde aceștia găsesc informații despre produsele lor. În NN Direct, clienții își pot gestiona portofoliul de produse, au posibilitatea să facă plăți și pot solicita beneficiile pentru o situație asigurată, într-un proces care durează doar câteva minute.

Anul acesta, cu ocazia aniversării a 25 de ani în România, NN va completa în curând NN Direct cu o nouă secțiune în care clienții de asigurări pot accesa beneficii de loialitate precum vouchere cadou sau discount-uri la produsele și serviciile partenerilor NN. Astfel, clienții de asigurări de viață și sănătate vor putea găsi și activa digital beneficiile acordate de NN, simplu și rapid, direct în contul lor din aplicația mobilă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*