Noi ajutoare excepționale pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal, aprobate de Guvern

Guvernul României. FOTO Guvernul României

În Ședința Guvernului din 18 august 2022 a fost adoptată Hotărârea privind acordarea unor ajutoare excepționale destinate producătorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafețele înființate cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin.

”Venim în întâmpinarea celor care își dedică timpul și priceperea pentru a asigura prezența pe mesele românilor a  produselor agricole calitative, într-un context al unui an agricol dificil. Influența  factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenția asupra tuturor sectoarelor de activitate și să dăm ajutorul de care bravii noștri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate”, a afirmat Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Schema de ajutor derulată de Ministerul Agriculturii prin APIA contribuie la asigurarea securității alimentare și este destinată unui număr de 174.500 beneficiari care administrează 144.170 hectare de teren agricol.

Bugetul alocat pentru sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal este de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro, care provine din următoarele surse:

fonduri de la bugetul național: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro;

fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro;

Cuantumul ajutorului excepțional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv.

Beneficiarii schemei sunt persoane fizice; persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice; grupuri de producători sau organizații de producători; structuri din domeniul cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare.

Pentru a accesa ajutorul excepțional, potențialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

să fie înregistrați în evidențele APIA cu cererea unică de plată 2022;

să utilizeze o suprafață de minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv, cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin;

să achiziționeze pe bază de documente justificative următoarele resurse materiale: produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină în perioada 24 februarie 2022-12 august 2022.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*