Ministrul Cseke Attila a semnat 58 de noi contracte finanțate prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 44 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 442.467.368,47 de lei.
Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 28 de contracte, în valoare de 222.246.093,12 lei, depuse de 14 autorități locale, pentru reabilitarea și creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor clădiri publice.
Prin Fondul Local, au fost semnate 30 de contracte, în valoare de 220.221.275,35 lei, pe care autoritățile locale din 30 de unități administrativ-teritoriale le-au depus în vederea construirii de locuințe nZEB plus pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ, precum și pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.560 contracte de finanțare, în valoare totală de 13.528.974.870,77 de lei, a precizat ministrul.
Be the first to comment