Numărul trenurilor Regio – Expres în creştere cu peste 20%

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

CFR Călători adaptează permanent oferta de servicii pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor pasagerilor.

Astfel, pentru a oferi accesibilitate unei categorii cât mai mari de pasageri la călătoria cu trenul, compania a introdus în urmă cu 4 ani serviciul Regio-Expres (R-E). Acesta reprezintă o alternativă viabilă între trenurile InterRegio (IR) şi Regio (R), atât în privinţa duratei şi condiţiilor de călătorie, cât şi a tarifelor de transport, oferind condiții apropiate cu cele ale trenurilor InterRegio (IR) dar la un tarif mai mic.

În anul 2024 faţă de anul 2021, numărul trenurilor R-E aflate în circulaţie, a crescut cu peste 20%. Compunerea acestor trenuri este asigurată cu aproximativ 75 de vagoane şi  50 de automotoare.

Efectele măsurilor luate în trecut se văd în prezent și sunt încurajatoare. Un bilanţ efectuat la 4 ani de la introducerea în circulaţie a trenurilor Regio-Expres (R-E), demonstrează că decizia oferirii acestui serviciu este una benefică şi este factor de atragere a pasagerilor la călătoria cu această categorie de trenuri, ce a generat totodată și creșterea gradului de mobilitate.

CFR Călători va menţine în continuare şi va dezvolta acest serviciu, cel puţin până la îmbunătăţirea substanţială a condiţiilor de transport, în special reducerea duratelor de parcurs prin finalizarea lucrărilor de reparaţii la infrastructura feroviară şi finalizarea contractelor de reparaţii şi modernizări ale materialului rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În prezent, trenurile R-E circulă pe următoarele rute: Bucureşti Nord – Braşov; Bucureşti Nord – Craiova; București Nord – Pitești; Bucureşti Nord – Ploieşti; Bucureşti Nord – Mărăşeşti; Târgu Mureş – Deda; Cluj Napoca – Baia Mare; Sibiu – Craiova; Târgu Jiu – Craiova; Craiova – Piteşti; Târgovişte – Titu; Bistriţa Nord – Sărăţel; Sibiu – Caracal; Păuşa – Caracal.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*