One United Properties a semnat 103.400 mp de spații office din ianuarie 2020 până în prezent

One United Properties

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România, anunță că a încheiat contracte de închiriere pentru 103.400 mp din ianuarie 2020 până în prezent.

Această cifră reprezintă 25% din volumul total de tranzacții de relocare înregistrate la nivelul global al pieței de la noi, în perioada 2020 – 2022 (trimestrul 2), dovedind încă o dată că One United Properties este un dezvoltator solid pe piața locală, cu o creștere susținută, o companie în care sectoarele office și comercial au o contribuție importantă și cu potențial semnificativ de dezvoltare. Această poziție este cu atât mai importantă într-un context dominat de provocări precum pandemia de COVID 19, criza energetică, inflația în creștere sau războiul din Ucraina, evenimente care continuă să influențeze dinamica sectorului.

„Faptul că One United Properties a atins 103.400 mp GLA deja închiriați, într-un context care a adus numeroase provocări, confirmă încă o dată strategia pe care am adoptat-o în privința segmentului imobiliar și încrederea că spațiile de lucru contemporane au nevoie de schimbare. Această cifră reprezintă 25% din totalul de tranzacții realizat din 2020 până în prezent, ceea ce întărește poziția companiei noastre ca jucător activ și semnificativ și pe segmentul comercial. Atunci când își aleg un sediu, companiile sunt acum interesate de criteriile sanitare și de eficiență energetică, preferând spațiile moderne, care îmbină elemente office cu cele de wellbeing, de relaxare, cu tehnologii integrate. Echipa noastră inovează constant pentru a le pune la dispoziție clienților noștri spații care oferă un mediu de lucru sănătos, în clădiri certificate, care asigură acces la o gamă variată de servicii, facilități, spații verzi, transport și care schimbă paradigma biroului clasic”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

În prezent, din portofoliul de birouri al dezvoltatorului clădirea One Tower, clădire de birouri care face parte din dezvoltarea mixtă One Floreasca City, a atins un grad de închiriere de 100%, devenind sediul unor companii cunoscute, precum CBRE, Sanador, Saint Gobain, CMS, Altius, McCann România și altele. De asemenea, tot în proporție de 100% este ocupată și clădirea One Herăstrău Office, unde au închiriat spații Techventures Bank, Stratulat, Dr. Reddys, DaaS, Skin Expert, Evo Pharm și alții.

One Cotroceni Park Office avea în august 2022 contracte de închiriere încheiate pentru 83% din spațiile de birouri și comerciale din Faza 1 și 50% din Faza 2, aici avându-și sediile deja companii mari precum Superbet, DB Cargo, FORD, Siemens Energy, Caroli, Rehau și altele.

Dincolo de nivelul excelent de ocupare a spațiilor construite, componenta comercială a dezvoltatorului a fost completată și de importante achiziții realizate în ultimul an. One United Properties a preluat pachetul majoritar de acțiuni al Bucur Obor, centru comercial și clădire emblematică a Bucureștiului, demers care corespunde obiectivului de a crește ponderea profiturilor din chirii în profiturile totale ale companiei. De asemenea, recenta achiziție a One Victoriei Plaza se înscrie în aceeași strategie de creștere a veniturilor recurente din segmentul comercial, mai ales în contextul în care cererea pentru spații de birouri de calitate continuă să crească în București. Confirmând angajamentul de a readuce în circuitul reperelor din București clădiri istorice, emblematice, One United Properties a achiziționat anul acesta și fosta hală Forddin cartierul Floreasca, pe care intenționează să o restaureze integral, păstrându-i frumusețea și moștenirea, și să o transforme într-un spațiu de retail denumit One Gallery, parte integrantă a dezvoltării multifuncționale One Floreasca City.

În urma achizițiilor de mai sus, portofoliul comercial al Grupului va ajunge la o suprafață brută închiriabilă de aproape 190.000 mp până la sfârșitul anului, din care portofoliul de birouri va fi de 148.000 mp după livrarea One Cotroceni Park Office Faza 2.

Toate clădirile de birouri dezvoltate de One United Properties sunt certificate sau pre-certificate WELL Health & Safety și LEED Platinum de către US Green Building Council, una dintre cele mai exigente certificări privind impactul asupra mediului și performanța. Strategia de mediu a One United Properties include dezvoltarea unui portofoliu de spații de birouri 100% certificat LEED și WELL, precum și un angajament ca toate spațiile de birouri nou dezvoltate să respecte standardele LEED Zero Carbon.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*