One United Properties achiziționează o clădire abandonată din centrul istoric al Bucureștiului, care va deveni un hotel lifestyle de 5 stele – One Plaza Athénée

FOTO Fabrica de PR

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, își continuă planurile de investiții în regenerarea urbană printr-o nouă achiziție: o clădire nefinalizată, abandonată în centrul istoric al Bucureștiului, care va fi transformată într-un hotel lifestyle de 5 stele – One Plaza Athénée. Valoarea tranzacției se ridică la 13,5 milioane de euro.

Clădirea achiziționată se află pe strada Georges Clemenceau nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 48 de milioane de euro. Suprafața totală construită este de 10.154 mp, din care 6.410 mp supraterani și diferența în 3 subsoluri, pe un teren cu suprafața de 1.361 mp. Intenția dezvoltatorului este să reautorizeze și să finalizeze construcția abandonată, care va fi transformată într-o dezvoltare imobiliară hotelieră de lux. One Plaza Athénée va deține approximativ 100 de camere de hotel de 5 stele și va beneficia de servicii conexe de cea mai înaltă calitate, precum piscină, spa, restaurante și alte facilități la parter. Inaugurarea este estimată a avea loc în 2025.

Pe aceeași stradă, construită într-o singură perioadă istorică, domnia Regelui Carol I, One United Properties a achiziționat în 2021 celebra clădire de la nr. 2 clasificată ca monument istoric, Casa Braikoff, care se află în proces de renovare completă, urmând a fi transformată în One Athénée, o dezvoltare rezidențială de lux cu componente comerciale. Prin modul în care a fost concepută, Strada George Clemenceau oferă intimitate și găzduiește doar cateva proprietăți, dintre care două sunt deja intrate în portofoliul One United Properties pentru renovare și repunere în circuitul imobiliar. La numai câțiva pași distanță se află Ateneul Român, Calea Victoriei și Piața Amzei.

„Ne bucurăm că prin această achizitie a unei clădiri nefinalizate, abandonate, dintr-o zonă cu o istorie aparte a orașului reușim să intensificăm eforturile companiei noastre de a se implica în regenerarea centrului Bucureștiului. One Plaza Athénée va deveni o dezvoltare reper pe harta hotelurilor de 5 stele. Ne aflăm în negocieri cu mai multe branduri globale, pentru operarea hotelului cu contract pe mai mulți ani. Situat chiar în inima orașului, viitorul hotel lifestyle va oferi numeroase opțiuni comerciale, culturale și de divertisment la doar câțiva pași distanță”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

Tot în luna decembrie 2022, compania a mai achiziționat trei clădiri istorice în centrul Capitalei, pe strada Academiei, în vederea restaurării acestora și transformării într-o nouă dezvoltare – One Downtown.

Regenerarea urbană și protecția patrimoniului cultural al Bucureștiului fac parte din strategia One United Properties. În 2021, dezvoltatorul a investit pentru prima dată în restaurarea monumentelor istorice, în urma achiziției Casei Braikoff. Clădirea istorică este în curs de renovare completă și va fi cunoscută drept One Athénée. În plus, în martie 2022, One United Properties a achiziționat un alt monument istoric – fosta fabrică Ford, situată în cadrul dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, care este în curs de restaurare și va fi transformată într-un spațiu comercial, denumit One Gallery.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*