One United Properties înființează un Comitet ESG pentru coordonarea agendei de sustenabilitate a companiei

One Floreasca City. FOTO Fabrica de PR

One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță crearea unui Comitet de Guvernanța de Mediu, Socială și Corporativă (ESG) care va asista Consiliul de Administrație al companiei în definirea strategiei de sustenabilitate. Acesta reprezintă primul Comitet ESG numit de Consiliul de Administrație al unei companii românești de tip blue-chip, listate la Bursa de Valori București și incluse în indicele BET.

„Încă de la debutul nostru pe Bursa de Valori București, am acordat atenție opiniei stakeholderilor noștri pentru a înțelege așteptările lor în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și de guvernanță corporativă. Încurajați de feedback-ul pozitiv primit de la acționari cu privire la acțiunile întreprinse până acum de compania noastră, cum ar fi publicarea unui raport anual de sustenabilitate, aderarea la Pactul Global al ONU sau colaborarea cu o agenție de rating ESG, am decis să facem un pas mai departe.

Suntem astfel încântați să numim un Comitet ESG în Consiliu, care va ghida agenda de sustenabilitate a One United Properties, aceasta fiind prima inițiativă de acest gen pentru o companie românească listată la bursă și una dintre primele abordări de această natură în rândul companiilor locale. Ne angajăm să creștem valoarea generată de One United Properties concentrându-ne pe problemele de mediu, sociale și de guvernanță corporativă.

Având în vedere importanța pe care stakeholderii din toată lumea o acordă aspectelor ESG, suntem hotărâți să înțelegem mai bine riscurile și oportunitățile asociate care provin din acest interes tot mai mare pentru sustenabilitate. Încurajăm acționarii, partenerii și clienții noștri să abordeze acest subiect și să se alăture eforturilor noastre”, a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.

Comitetul ESG va fi format din membri ai Consiliului de Administrație, experți externi și consilieri în domeniu. Componența finală a Comitetului va fi anunțată după alegerea noilor membri ai Consiliului de Administrație, care va avea loc în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 26 aprilie. Co-fondatorii One United Properties, Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, vor face însă parte din comitet alături de cel puțin un membru independent al Consiliului. În plus, din partea membrilor externi, Zuzanna Kurek, IR manager al One United Properties și fondator Cornerstone Communications, cea mai mare firmă IR din România care consiliază emitenții listați la BVB în relațiile cu investitorii, piețele de capital și aspectele de sustenabilitate, va face parte și ea din Comitetul ESG.

Comitetul se va reuni de două ori pe an pentru a recomanda Consiliului de Administrație strategia generală a companiei cu privire la aspectele ESG. Comitetul va raporta Consiliului de Administrație subiecte curente și emergente legate de aspectele ESG care pot afecta afacerile, operațiunile, performanța sau imaginea publică a companiei sau care sunt relevante pentru companie și acționarii săi și, dacă este cazul, va detalia acțiunile luate în raport cu acestea. Comitetul va monitoriza acțiunile sau inițiativele luate pentru a preveni, atenua și gestiona riscurile legate de aspectele ESG care pot avea un impact negativ semnificativ asupra companiei sau care sunt relevante pentru stakeholderi și va oferi îndrumări în acest sens. De asemenea, va asista Consiliul de Administrație cu privire la preocupările părților interesate legate de aspectele ESG.

Totodată, Comitetul va supraveghea politicile, practicile și performanța companiei cu privire la aspectele ESG, va coordona pregătirea raportului anual de sustenabilitate al companiei și va supraveghea procesul de obținere a unui rating ESG pentru One United Properties.

Comitetul nou creat se va coordona cu celelalte Comitete ale Consiliului de Administrație pentru probleme specifice ESG care se suprapun, cum ar fi, de exemplu, raportarea riscurilor legate de ESG împreună cu Comitetul de Risc și Audit sau țintele ESG în planurile de stimulare ale companiei împreună cu Comitetul de Nominalizare și Remunerare.

Numirea Comitetului ESG în cadrul Consiliului de Administrație face parte dintr-o strategie mai amplă de sustenabilitate pe care dezvoltatorul imobiliar a început să o implementeze la sfârșitul anului 2021, ca urmare a deciziei de a adera la Pactul Global al ONU, cea mai mare inițiativă de sustenabilitate din lume. În urma acestei aderări, compania s-a angajat să raporteze anual progresul în domeniul durabilității.

În februarie 2022, One United Properties a anunțat un parteneriat cu Veolia România Soluții Integrate (VRSI), companie membră a Veolia România, pentru a implementa soluții energetice inovatoare care vor îmbunătăți parametrii de sustenabilitate ai dezvoltărilor rezidențiale ONE. În prima fază, VRSI va investi în dezvoltarea și operarea unui sistem de încălzire și răcire geoexchange în cadrul a două dezvoltări – One Lake District și One Peninsula.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*