OVES Enterprise semnează un memorandum strategic cu compania britanică Overwatch Aerospace pentru integrarea tehnologiei Nemesis AI pe drone militare avansate

Mihai Filip

OVES Enterprise, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software pentru aplicații aerospațiale, de apărare și securitate cibernetică, semnează un memorandum strategic cu Overwatch Aerospace, companie britanică specializată în dezvoltarea și producția de drone militare și soluții aerospațiale avansate, utilizate, în prezent, inclusiv de guvernul britanic și în operațiuni desfășurate în Ucraina.

Parteneriatul strategic dintre cele două companii vizează integrarea capabilităților platformei de inteligență artificială Nemesis AI în dronele Overwatch Aerospace, destinate unor scenarii militare și de securitate complexe.

Mai exact, tehnologia Nemesis AI va îmbunătăți semnificativ performanțele sistemelor optice de identificare a țintelor aflate pe drone, implementând soluții avansate de inteligență artificială, fuziune avansată a senzorilor („supersenzor fusion”) și metode inovatoare de conștientizare situațională („Situational Awareness”).

Aceste soluții vor permite dronelor să opereze eficient inclusiv în medii complexe, unde semnalele radio sau GPS sunt indisponibile, realizând misiuni sofisticate, cu un nivel ridicat de precizie și rapiditate în identificarea și evitarea obstacolelor și interceptarea țintelor.

Dronele dezvoltate de Overwatch Aerospace sunt deja utilizate de guvernul britanic în Ucraina și în alte regiuni, remarcându-se prin tehnologia avansată și eficiența operațională demonstrată în condiții reale de luptă.

Portofoliul companiei britanice include drone tip loitering („Pholos”), dar și modele care integrează un nou concept inovator de VTOL (Vertical Take-Off and Landing – decolare și aterizare verticală) cu aripă „Transwing” (care asigură tranziția eficientă între zborul vertical și cel orizontal, combinând avantajele elicopterelor cu cele ale avioanelor clasice).

„Semnarea acestui memorandum strategic cu Overwatch Aerospace ne consolidează poziția ca furnizor internațional de soluții software de inteligență artificială pentru industriile aerospațială și militară. Overwatch Aerospace este o companie recunoscută internațional pentru inovație și eficiență în condiții reale de luptă, având parteneriate guvernamentale majore. Suntem încrezători că integrarea Nemesis AI va îmbunătăți considerabil performanțele operaționale ale acestor drone și va deschide noi oportunități de colaborare strategică internațională”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Dronele Overwatch Aerospace, echipate cu soluțiile dezvoltate de OVES Enterprise, vor beneficia și de funcții avansate precum evitarea obstacolelor („Obstacle Avoidance”) și detecția rapidă și precisă a interceptorilor („Interceptor Detection”), precum și soluții de navigație avansată în terenuri necunoscute și protejare perimetrală prin poziționare bazată pe comparație și analiză inteligentă a hărților („Absolute Positioning with Map Comparison and Subtraction”).

Acest memorandum este parte dintr-o serie de inițiative strategice recente ale OVES Enterprise, care vizează consolidarea poziției sale globale în domeniul dezvoltării soluțiilor tehnologice avansate pentru industria aerospațială și de apărare. Colaborarea confirmă recunoașterea internațională a capacității OVES Enterprise de a dezvolta și implementa tehnologii revoluționare, generând oportunități semnificative pentru dezvoltări viitoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*