Paralela45 anunță o săptămână de târg de turism online și offline, cu cele mai mari reduceri din an pentru vacanțe, unele chiar și de 59%

Alin Burcea - CEO Paralela 45

Vacanțele cu zbor charter din toate orașele cu aeroport ale țării spre Turcia, Grecia, Spania, Italia, Cipru, circuitele anului 2023 și vacanțele în România sunt la reducere între 20 și 26 februarie, cu ocazia celui mai mare târg de turism online și offline organizat de Paralela45. Ofertele sunt disponibile pe portalul de vacanțe www.paralela45.ro și în agențiile din întreaga țară, dar cererile se preiau pe toate canalele puse la dispoziția turiștilor, online, call center 24/7, rețele sociale.

Cele mai mari reduceri sunt disponibile pentru vacanțele în Antalya, cu zbor charter de la București (două pe săptămână) și de la Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Sibiu, Craiova, Iași, Suceava, Bacău, dar și de pe noul Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav, ori de la Constanța (Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu) și Satu Mare – în premieră în acest sezon.

Mai multe pachete la hoteluri din Kemer, Belek, Side și Lara sunt reduse cu 59%, 56%, 46% ori 41% în perioada târgului de turism. Cea mai ieftină vacanță în Antalya costă de la 357 de euro/persoană, la un hotel de cinci stele, all inclusive, cu toate taxele incluse. În Bodrum, pe un alt zbor charter al sezonului 2023, de la 411 euro/persoană. Iar în Marmaris, cu zbor charter pe Aeroportul Internațional Dalaman, de la 512 euro/persoană.

Turiștii plătesc 10% la înscriere și restul în două tranșe, ultima, de 75%, cu 30 de zile înainte de plecare.

“Reducerile din timpul târgului de turism online și offline pe care îl organizăm compensează creșterile de prețuri anunțate de partenerii noștri turci pentru acest sezon, din cauza costurilor mari cu energia pe care le au, din cauza taxei hoteliere impusă de statul turc. O serie de hoteluri, pentru care avem parteneriate în exclusivitate vara aceasta, au prețuri speciale pentru români”, declară Alin Burcea, CEO Paralela45

Opt zboruri charter sunt programate în sezonul 2023 spre insulele grecești Creta (Chania și Heraklion), Zakynthos, Rhodos, Corfu, Santorini, Kos – reluată după mai mulți ani -, dar și Kefalonia – în premieră în acest an -, din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Baia Mare, Oradea, Iași, Suceava, Craiova și Brașov. Vacanța în Grecia costă de la 348 de euro/persoană, în funcție de insulă, hotel, tipul de masă ales.

Vacanțele în Tenerife, Costa del Sol, Costa Blanca, Costa Brava ori Mallorca cu zboruri de la București, Cluj-Napoca sau Timișoara costă de la 602 euro/persoană, cu toate taxele incluse.

Cea în Cipru de Nord, din București, Cluj-Napoca, Iași, de la 546 de euro/persoană.

Vacanța pe litoralul românesc costă de la 145 de lei/noapte/persoană, la un hotel de patru stele din Venus, de la 165 de lei/noapte/persoană la un hotel de patru stele din Eforie Nord, de la 270 de lei/persoană/noapte, la un hotel de patru stele din Mamaia.

Agențiile Paralela45 din întreaga țară sunt deschise în fiecare zi de târg de la 10.00 la 18.00, pentru cei care vor să se întâlnească cu agentul lor de turism. Pentru rezervările online, turoperatorul a introdus modalități noi de prelucrare a cererilor, pentru o rată de preluare de 100%. În timpul apelului la call center, dacă operatorii sunt indisponibili și timpul de așteptare e prea mare, un robot îi răspunde apelantului și îi trimite un sms cu link către un formular pentru  completarea cererii de vacanță, la care un agent Paralela45 răspunde a doua zi.

Turiștii au la dispoziție și chatul din website, numere de telefon cu whatsapp ori conturile Paralela45 de pe rețelele sociale pentru rezervarea vacanțelor și îndrumări din partea consultanților pentru cea mai bună alegere.

“Suntem la un click distanță ori pe canalul unde le este cel mai la îndemână să comunice cu noi și, în urma unor investiții în tehnologie realizate în ultimele 12 luni, am crescut rata de preluare a cererilor la cel mai înalt nivel. Știm că turiștii vor promptitudine și profesionalism din partea noastră. Cu ocazia târgului de turism online și offline, și nu numai, suntem disponibili pentru turiștii noștri mai mult ca niciodată”, declară Ioana Burcea, director de marketing Paralela45

Agenţia de turism Paralela45 a fost înființată în 1990, fiind una dintre primele trei agenții din România. Turoperator consacrat în vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Cipru și Egipt, şi cu peste 160 circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continente, ori programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, programe de business travel, Paralela45 combină experiența acumulată în 33 de ani cu capacitatea de a ţine mereu pasul cu noile tendințe din turism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*