Peste 10.700 de controale ANSVSA în unitățile din industria agroalimentară, în decembrie 2023. Au fost aplicate amenzi de aproape 2,5 milioane de lei

Produse de patiserie. FOTO Pixabay.com

Peste 10.700 de controale ANSVSA au avut loc în decembrie 2023 în unitățile din industria agroalimentară din România și au fost aplicate amenzi de aproape 2,5 milioane de lei

Controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală au vizat operatorii din industria alimentară, care își desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice.

În cursul lunii decembrie 2023, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor județene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat 10.753 de controale în unităţile din industria agroalimentară.

Ca urmare a neregulilor constatate și a încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, s-au aplicat 328 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.478.200 de lei.

Acțiunile de verficare efectuate la nivel național pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2023 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli, dintre care menționăm:

neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție, lipsa vestiarului și a grupului sanitar pentru angajați, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;

neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;

neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine de analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, ambalaj necorespunzător, produse alimentare cu modificări organoleptice);

neconformități privind personalul muncitor (neîntocmirea fișelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului);

alte tipuri de neconformități de genul desfășurării de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, neinițierea procedurii de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor.

În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calității acestora în limitele maxime admise, privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente.

De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafețe/ustensile de lucru în unitățile de industrie alimentară, în vederea verificării conformității în ceea ce privește respectarea criteriilor microbiologice în alimente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*