Peste 17 milioane de lei este valoarea celei de-a cincea tranșe prin care MDLPA sprijină autoritățile locale pentru încălzirea pe bază de gaze naturale

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a celei de-a cincea tranșe, în valoare de 17.224.697,31 lei, din subvenția de compensare a costurilor legate de achiziția gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.

Suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale atât din lunile noiembrie și decembrie 2021, cât și din ianuarie și februarie 2022, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administrațiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranșe – a precizat ministrul Cseke Attila.

Astfel, pentru lunile noiembrie și decembrie 2021, municipiul București va primi suma totală de 3.790.791,77 lei; pentru luna ianuarie 2022, municipiile Făgăraș, Călărași, Craiova, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Iași, Ploiești și Bârlad vor primi suma totală de 12.804.935,60 lei, iar pentru februarie 2022, va fi alocată suma de 628.969,94 lei pentru Giurgiu.

”Legea bugetului de stat pe anul 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanțare, iar, în perioada ianuarie-martie, au mai fost acordate subvenții în valoare totală de aproximativ 106 milioane de lei”, a menționat ministrul dezvoltării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*