În urma controalelor efectuate de Comandamentul pentru Energie al ANPC, au început să apară primele rezultate, în sensul în care, pe lângă contravențiile acordate, furnizorii au început să remită facturile corectate către populație.
La doar o săptămână de la înființarea Comandamentului pentru Energie și începerea controalelor, comisarii ANPC au finalizat 94 de acțiuni de control în întreaga țară, alte 100 fiind în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.
În urma verificărilor, unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică din țară a stornat 2.232.224 de facturi la care nu se aplicase compensarea/plafonarea de la 01.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare.
“Așa cum am spus, românii trebuie să primească facturile corectate, în așa fel încât să fie APLICATE compensarea și plafonarea, conform legii!”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Comandamentul pentru Energie este structura special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru a verifica modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislația în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacționat, ca urmare a controalelor ANPC.
Verificările vor fi continuate până pe data de 31 martie 2022.
Be the first to comment