Prima cooperativă din România digitalizată cu ajutorul tehnologiei blockchain

FOTO The Coop Network

The Coop Network este cooperativa din România care implementează în premieră tehnologia blockchain în procesul de automatizare a investițiilor într-o cooperativă. Din The Coop Network fac parte, la acest moment, șase business-uri dezvoltate în România. Digitalizarea platformei ce permite investiții în aceste afaceri a fost dezvoltată cu ajutorul blockchain, o premieră pentru o cooperativă din țara noastră.

Automatizarea a fost făcută prin implementarea și utilizarea de contracte inteligente. Prin aceasta, investiția devine mai ușor de făcut și mai sigură, decât în mod tradițional.

“Printr-un Smart Contract care se încheie între investitor și cooperativă, procesul de investiție este automatizat, ceea ce face totul mai eficient și mai sigur, salvând timp și energie. În cadrul The Coop Network folosim tehnologia blockchain ca pe o bază de date descentralizată, în care se înregistrează acțiunile membrilor, într-un mod securizat, transparent, ireversibil. Contractul este mediat de o tehnologie avansată, transparentă și corectă. Se reduce semnificativ și riscul de corupție în fiscalitate și în economia cooperativei”, a declarat Florin Timbuc, Chief Technology Officer în cadrul The Coop Network. 

La înscrierea în cooperativă, fiecare membru primește un card digital (NFT) ce facilitează procesul de înregistrare și garantează identitatea sa unică. Este un card de membru ce devine cartea digitală de identitate în cadrul The Coop Network și oferă acces la investiții în proiectele cooperativei. Contribuția membrului în cadrul cooperativei este protejată și asigurată prin legea cooperativei.

“Pe cardul de membru este înregistrată contribuția făcută, fiind purtătoare de dividende de cooperativă, conform Legii nr.566/2004 a cooperativei. Inovația pe care o aduce The Coop Network acum în spațiul de blockchain este tocmai faptul că legăm în mod direct aceste carduri digitale (NFTs) de apartenența legală ca membru la o cooperativă tradițională, de investiții în afaceri dezvoltate local.”, a adăugat Florin Timbuc, Chief Technology Officer în cadrul The Coop Network.

Cooperativa cuprinde acum șase proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare, în care membrii pot investi folosind aceste contracte inteligente:

Compania de robotică și automatizare – IQ Robotech

Închirierea de drone utilitare și aplicații pentru misiuni de salvare, inspecție și recunoaștere în teren sau stingerea incendiilor

Exploatarea unui izvor de apă pură din zona Munților Apuseni, filtrată natural, și comercializarea acestei ape îmbuteliate în țară și în străinătate

O fermă de cannabis medicinal, cultivat pentru producția și vânzarea uleiului CBD Real Ease, în scopuri medicinale pentru oameni și animale

Producția și vânzarea de sere modulare inteligente. Un business eficient energetic și simplu de implementat pe termen lung

O fermă ecologică de ovine

Tehnologia blockchain folosită de The Coop Network face ca procesul de investiție să fie mai ușor și mai sigur. Prin investiția făcută în cel puțin unul dintre proiectele cooperativei, membrii au randament garantat cuprins  între 10-15% anual.

Platforma acceptă mai multe metode de plată – plata cu cardul de debit sau credit, transfer bancar în lei și euro, dar și plata cu USDC.

În caz de retragere la finalul perioadei investiționale (care diferă în funcție de proiectul ales), membrul își primește investiția în ce monedă preferă (lei, euro sau USDC)  și sub ce formă preferă – fie cont bancar, fie wallet-ul digital cu care s-a înscris.

Dacă vrea să se retragă din business-ul ales înaintea finalizării perioadei investiționale, membrul Coop Network va avea acces la o piață liberă în cadrul cooperativei, unde își poate vinde poziția investițională către alt membru.

În curând va fi lansat și Coop Wallet, o aplicație exclusivă pentru membrii Coop. Aceasta își propune să faciliteze accesul la întregul ecosistem Coop și va permite finanțarea afacerilor din cooperativă într-un mod cât mai ușor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*