Astăzi a avut loc ședința Comitetului Director al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Membrii Comitetului Director al FPTR au analizat activitatea organizatorică a federației, relația dintre instituțiile statului si mediul de afaceri, precum și numeroasele probleme de actualitate ale turismului românesc care blochează dezvoltarea acestuia.
“Activitatea ineficientă a unor salariați din instituțiile publice centrale și locale a contribuit semnificativ la stoparea dezvoltarii turismului românesc, iar prin legiferarea unor acte normative nu s-a dorit eliminarea birocratiei și a intereselor unor grupuri de influență care îsi pastrează în continuare anumite privilegii.
Având în vedere, că noi cei din turism, care reprezentăm cu mult peste 500.000 de votanți, nu am demarat și nu am organizat niciodată proteste, nu dorim ca domnul Ștefan-Radu Oprea Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului să fie nevoit să gestioneze prima grevă a operatorilor economici din turism.
Membrii FPTR înteleg perfect problemele deosebite pe care le are în prezent domnul ministru Ștefan-Radu Oprea, inclusiv numeroase deplasări în străinătate, dar sunt total nemultumiți că în cele șapte luni de mandat a refuzat orice discuție cu reprezentanții FPTR și nu a dispus nici măsuri organizatorice care nu ar fi implicat un efort financiar semnificativ, cel puțin pentru:– reorganizarea autorității publice centrale in domeniul turismului;
– modificarea și completarea actualei legislații primare și secundare în vederea relansării turismului;
– revizuirea Ordinelor de ministru pentru constituire
– Consiliului Consultativ al Turismului,
– Consiliului de Brand Turistic Național,
– Comisiei de avizare a Organizațiilor de Management al Destinației.Domnul ministru trebuie să înțeleagă că oameni competenți, în unanimitate, au stabilit că salvarea României din criza economică prelungită, cu implicații si în zona socială, poate veni doar de la sectoarele economice “Agricultură” și “Turism”.
“În ciuda provocărilor, Federația Patronală din Turismul Romanesc a rămas ferm angajată în sprijinirea membrilor săi și în continuarea implementării la nivel național a unor măsuri pentru dezvoltarea unui turism durabil și responsabil.”” a spus Președintele FPTR, Dragoș Răducan.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R), inființată în anul 1992, este , începând din anul 2006, singura federație patronală reprezentativă la nivel de ramură turism, reprezentativitate constatată prin hotarare definitivă pronunțată de Tribunalul București, iar incepând din noiembrie 2023 este reprezentativă la nivel de sector de negociere colectivă/de activitate turism, hoteluri și restaurante, având în componență 3286 angajatori (societăți comerciale afiliate membrilor FPTR) care asigură venituri salariale pentru 34% din forța de muncă angajată în sectorul de activitate si negociere colectiva turism, hoteluri si restaurante (59.255 salariați) și gestionează, într-o pondere covarsitoare, capital autohton.
Be the first to comment