Raluca Jianu, noul CEO Narada: „Mi se pare o oportunitate unică și o provocare extraordinară să am șansa de a contribui la transformarea sistemului educațional din România”

Raluca Jianu. FOTO Fabrica de PR

Raluca Jianu este, din luna iulie a acestui an, noul CEO al Narada, organizație ce luptă pentru democratizarea accesului la educație al fiecărui copil, astfel încât să se poată dezvolta complet și armonios atât pe latura sa profesională, cât și pe cea personală și emoțională.

Cu o experiență de peste 13 ani ani în domeniul de business și corporate, cărora se adaugă opt ani de voluntariat și implicare în diferite proiecte, printre care și cele cu scop educativ, Raluca Jianu a început colaborarea cu organizația Narada inițial ca voluntar.

„M-am alăturat Narada în 2018, odată ce proiectul PowerUp (așa se numea atunci) a fost prezentat companiei în care lucram. Eram avidă să mă implic în educație şi mi s-a părut oportunitatea perfectă. Am rămas voluntar Narada pentru că, pentru mine, organizația este mixul perfect dintre viziune, oameni excepţionali, tehnologie, antreprenoriat şi impact social. Am schimbat apoi lumea de business cu implicarea full time la Narada, iar obiectivul meu cheie aici este acela de a-mi pune experiența, energia şi entuziasmul în a construi proiecte minunate împreună cu oameni extraordinari care să ne ducă la îndeplinirea visului comun: şansa pentru fiecare copil la educația de care are nevoie pentru a crește la potențialul său maxim şi pentru a fi un membru înfloritor al societății şi un model pentru cei din jur. Mi se pare o oportunitate unică și o provocare extraordinară ca, alături de echipa Narada, să am șansa de a contribui la transformarea sistemului educațional din România, de jos în sus și care să aibă impact asupra unui număr de cel puțin 500 de mii de copii în următorii câțiva ani”, spune Raluca.

În calitate de CEO, ea își propune să ducă mai departe misiunea Narada, prin scalarea impactului pe care deja organizația îl generează prin liniile sale de intervenție. Pe de-o parte, prin angrenarea unui sistem de susţinere în jurul școlilor din partea mediului privat și de business, a partenerilor și donatorilor care se implică în alertele listate pe HartaEdu.ro. Acestea au ca scop eliminarea blocajelor tehnice și de infrastructură ce opresc școlile din a oferi copiilor educație de cea mai bună calitate. Pe de altă parte, prin a oferi tuturor copiilor educația de care au nevoie (formală sau non formală), într-un mod interactiv și potrivit lor, prin cursuri și acces la educație remedială, în platforma Naradix.ro.

În prezent, Narada, alături de comunităţile de profesori din toată țara și cu partenerii implicați, se ocupă  de nevoile cele mai stringente ale școlilor din România și ale celor din sistemul educațional, despre care Raluca Jianu spune că „din nefericire, discrepanțele sunt atât de mari de la o școală la alta, încât vedem situații critice la orice nivel al <piramidei de nevoi>”. În prezent, 1,2 milioane de elevi învaţă în şcoli cu o infrastructură inadecvată, peste 42% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat, ¼ dintre școlile din România, preponderent din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire, copiii învăţând în unele ierni friguroase cu geaca pe ei, în spații cu geamuri vechi prin care șuieră vântul.

În plus, în ultimii 10 ani cel puțin 11 instituții de învățământ din România s-au prăbușit peste elevi la ore, 230.000 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii, iar una din 6 școli din România nu are acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă. Pe lângă aceste nevoi de bază se află cele legate de faptul că, dintre cei înscriși la școală, sunt mulți copii care abandonează pentru că nu au susţinere financiară şi/sau nu înţeleg cum şcoala i-ar putea ajuta vreodată să ajungă să se autosusțină.  Acestora se adaugă și nevoile școlilor și copiilor legate de rechizite, aparatură, tehnologie sau spații pentru sport, inclusiv cele ce privesc competenţe specifice în gestionarea comportamentelor dăunătoare (ex. bullying) sau ale situațiilor de integrare (ex. copii defavorizaţi).

În ceea ce privește sistemul de învățământ, noul CEO Narada spune că „cea mai acută problemă este lipsa orientării către copil, competenţele şi progresul acestuia/acesteia. Astăzi nu avem un sistem care să poată să evalueze nivelul de bază al unui copil, înclinațiile naturale și care să-l ajute să îşi traseze o traiectorie educațională potrivită lui/ei. Nu avem un sistem care să încurajeze şi să recompenseze progresul unui copil şi care să îl înzestreze cu competenţe măsurabile şi aplicabile în mediul din jur şi într-o viitoare meserie sau carieră” .

Andra Munteanu, fondatorul organizației, a predat funcția de CEO în favoarea Ralucăi Jianu, pentru a sprijini pe de o parte creșterea și pe de altă parte trecerea organizației într-o etapă în care impactul său să ia o amploare exponențială. Andra se va concentra în continuare pe zona de creare de parteneriate și creare de noi oportunități pentru Narada, în paralel cu reluarea carierei sale antreprenoriale pusă pe pauză în perioada de fondare a organizației.

“Cred că orice fondator își visează creația ducând o viață proprie, independentă, indiferent că vorbim de un ONG, un business, o piesă muzicală sau o operă de artă. Cu atât mai mult cu cât scopul meu principal, atunci când am creat Narada, a fost acela de a le  facilita copiilor accesul la educație, consider că succesul organizației trebuie măsurat în lungimea drumului pe care îl va avea independent de prezența sau absența mea, sau a co-fondatorului său. Astăzi, prin prezența Ralucăi și a întregii echipe – al cărei fan sunt –  cred că e mai mult decât posibil ca Narada să fie un David al noii generații de oameni de acțiune, capabil să răstoarne Goliatul din sistemul educațional, ce azi împiedică activ împlinirea  potențialului maxim al copiilor.  Am visat să creăm o realitate nouă, un teritoriu în care accesul la educația de calitate să nu mai fie un privilegiu, ci o normalitate pentru copii. Astăzi această realitate există în tot ceea ce definește organizația și mai ales echipa Narada. Voi continua să sprijin această misiune în care cred pe deplin, având încă un program fulltime pentru o perioadă destul de lungă, până când organizația va fi autonomă și solidă pe toate dimensiunile sale. Cel mai important, însă, este că mereu voi rămâne alături de oamenii Narada dintr-o poziție externă nu din punct de vedere executiv, ci mai degrabă la nivelul viziunii și creării de noi oportunități,” precizează Andra Munteanu.

Despre NARADA:

Organizația Narada construiește soluții inovative de tehnologie pentru a pune în mișcare motorul educațional românesc, creează o conexiune între mediul privat și cel de business, între comunități și oameni cheie care susțin iniţiativele în educație. Motto-ul după care se ghidează organizația în acțiunile sale este: #EokSăFacemNoi, îndemnând astfel la implicare și responsabilizare socială.

Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții bazate pe tehnologie pentru democratizarea accesului la educaţia care duce la împlinirea potenţialului fiecărui copil. O organizație formată din oameni care susțin inovația în educație, încă din anul 2017, prin proiectarea şi dezvoltarea unor produse care să contribuie la sprijinirea copilului în întreaga sa complexitate și umanitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*