Având în vedere faptul că urmează ziua de 1 Mai și sunt așteptate creșteri semnificative ale traficului pe relația București – Constanța și retur, CNAIR recomandă conducătorilor auto ca pentru utilizarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, să achite tariful de trecere (peajul) înainte de plecarea în călătorie și, în special, să evite plata CASH pentru a nu se crea ambuteiaje în zona stațiilor de taxare.
Peajul poate fi achitat astfel:
- pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro și prin intermediul aplicației eTarife (destinată telefoanelor mobile);
- la distribuitorii autorizați (lista completă se poate verifica pe site-ul CNAIR la adresa www.cnadnr.ro).
- prin SMS , la numarul 7577.
Tariful poate fi achitat ulterior trecerii până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii.
Trecerile achitate pot fi “utilizate” într-o perioadă de 12 luni de la data achitării.
Cu excepția peajului achitat prin intermediul SMS (canal prin care se poate achita tariful numai pentru câte o trecere), tariful poate fi achitat și pentru 2 sau 20 de treceri.
Utilizatorii sunt rugați ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizați ai CNAIR, în special numărul de înmatriculare al vehiculului, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora. De asemenea, este important ca datele trimise prin SMS să fie verificate cu atenție înainte de confirmarea plății.
Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislația în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.
Be the first to comment