REI Grup: Producătorul de tâmplărie PVC Barrier a obținut integral finanțarea nerambursabilă de peste 3 milioane euro, prin ajutor de stat, pentru extinderea capacității de producție a fabricii din Bacău. Investiția totală depășește 6,5 milioane euro

FOTO Rei Grup

Barrier, unul dintre cei mai mari producători de tâmplărie PVC din România, a finalizat investiția în extinderea capacității de producție a fabricii din Bacău, după ce a obținut integral finanțarea nerambursabilă, de peste 3 milioane de euro, prin intermediul ajutorului de stat reglementat de HG 807/2014 și gestionat de Ministerul Finanțelor. Proiectul a fost coordonat cu succes de echipa REI, grup de companii specializat în atragerea de finanțări nerambursabile, aflat în topul celor mai mari firme de consultanță de profil din România.

Barrier a depus proiectul de finanțare pentru sprijin nerambursabil la mijlocul anului 2021, iar pe parcursul lunii iunie a acestui an a obținut ultima tranșă de finanțare, ce îi va permite să acopere cu succes planul de investiții în extinderea capacității de producție tâmplărie PVC a fabricii din Bacău.

Valoarea totală a investiției în extinderea capacității de producție se ridică la peste 6,5 milioane de euro și vizează dezvoltarea și creșterea randamentului de producție prin achiziția unor utilaje performante și eficiente energetic, ce vor asigura un flux de producție superior.

„Investiția în extinderea capacității de producție a fost un pas firesc pentru noi, ceea ce ne va ajuta la continuarea procesului de dezvoltare al Barrier atât la nivel local, cât și pe plan internațional. Am accesat un grant de peste 3 milioane de euro cu sprijinul REI, care a răspuns mereu cu promptitudine solicitărilor noastre și a celor venite din partea autorităților. Această experiență, coroborată cu planurile noastre viitoare, ne fac încrezători să ne dorim să atragem și alte fonduri nerambursabile, care să ne ajute să dezvoltăm producția de ferestre și elemente de fațadă din aluminiu, precum și retehnologizarea fabricii de sticlă”, a declarat Adrian Gârmăcea, director general Barrier.

Urmare a finalizării investiției și atragerii grantului solicitat, Barrier estimează venituri de peste 11 milioane de euro exclusiv din contribuția noului proiect, în timp ce rulajul estimat pentru acest an, respectiv valoarea consolidată a activității – s-ar ridica la peste 40 de milioane de euro.

În noua unitate de producție din Bacău au fost recrutați deja 100 de noi angajați, iar în următorii doi ani urmează recrutarea altor 100 de angajați.

„Producția de materiale pentru construcții a fost unul dintre cele mai active sectoare în ceea ce privește investițiile prin intermediul ajutoarelor de stat, pe parcursul ultimilor ani. Acest lucru s-a datorat unei creșteri a cererii pe piață, dar și a unui apetit tot mai mare pentru investiții din partea companiilor românești, dar și internaționale. Ne bucurăm să vedem tot mai multe companii deschise spre soluțiile alternative de finanțare oferite de Guvernul României, mai ales că ajutorul de stat este singurul care poate fi accesat de întreprinderile mari, fondurile europene fiind destinate, cu precădere, IMM”, a punctat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Guvernul pregătește o schemă de ajutor de stat dedicată exclusiv producției de materiale pentru construcții – bugetul ar depăși 150 milioane euro

Schema reglementată de HG 807/2014, pentru care a aplicat cu succes și Barrier, coordonată de Ministerul Finanțelor, a fost una dintre cele mai bune măsuri de sprijin pentru investiții, care, de-a lungul timpului, a suferit numeroase schimbări și îmbunătățiri, însă a făcut parte din programul anterior de finanțare 2014-2020. Aceasta a fost înlocuită, de anul trecut, de HG 959/2022, ce a vizat sprijin pentru industriile prelucrătoare, fiind coordonată de Ministerul Economiei, însă bugetul acesteia a fost epuizat foarte rapid în prima sesiune – fiind disponibili doar 150 milioane euro.

Guvernul a anunțat că va pregăti noi măsuri de sprijin pentru companiile interesate de investiții în dezvoltare, astfel, spre finalul acestui an, ar urma să fie lansată pe piață o schemă de finanțare dedicată exclusiv producției de materiale de constructii, ce va avea un buget ce ar putea depăși 150 de milioane euro.

În plus, schema reglementată de HG 959/2022, ce susține investiții în industriile prelucrătoare, ar urma să beneficieze, din 2024, de un buget anual de aproximativ 500 de milioane de euro, conform propunerilor analizate de Ministerul Economiei, ceea ce ar spori considerabil interesul pentru investiții din partea companiilor.

„Așteptăm cu mare interes deciziile Guvernului cu privire la cele două mari scheme de finanțare – pe cea dedicată sectorului producției de materiale pentru construcții și pe cea dedicată industriilor prelucrătoare – și suntem încrezători că se vor găsi resursele necesare pentru coordonarea cu succes a acestor măsuri de sprijin. Primim zilnic cereri din partea companiilor pentru investiții în dezvoltare, ceea ce ne arată că interesul este unul foarte ridicat. Până în prezent, am reușit să atragem cu succes proiecte de peste 500 de milioane de euro, cea mai mare parte a acestora având componentă de investiții, în timp ce cea mai mare parte a clienților noștri sunt companii active în domeniul producției de materiale de construcții”, a mai adăugat Roxana Mircea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*