Black Friday 2022 se anunţă a fi o perioadă excelentă pentru retailerii din toate domeniile, iar în zona de echipamente foto-video estimările sunt ca vânzările să fie mai mari cu 40-50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De altfel, şi în 2021 creşterea faţă de 2020 a fost tot de 50%, ceea ce arată faptul că apetitul românilor este în continuă creştere în acest domeniu.
„Cele mai populare produse sunt aparatele foto şi camerele video pentru live streaming. Iar clienţii vor să testeze ce cumpără şi să afle ce li se potriveşte mai bine. Am observat asta şi prin faptul că, odată cu deschiderea noului showroom, a crescut tot mai mult numărul clienților care au dorit să vină să testeze echipament digital profesional înainte de a face achiziții. Cu atât mai mult, înainte de Black Friday, colegii consultanți sunt pregătiți cu toate informaţiile necesare. Showroom-ul este deschis pentru testarea celor mai noi echipamente digitale, unde îi așteptăm pe toți creatorii de conținut, atât pe pasionați, cât și pe profesioniștii din domeniul vizual.“, spune Valeria Galea, co-fondatorul magazinului foto-video Photosetup
După șocul resimțit la începutul anului trendul ascendent din industria E-commerce a revenit, opinia generală a principalilor jucători din piață fiind aceea că E-commerce-ul românesc va finaliza anul 2022 cu creştere. Dacă anul trecut vânzările au fost mai mari cu 11% faţă de 2020, pentru 2022 vânzările sunt estimate să crească cu 13% faţă de 2021. Raportându-ne strict la ziua cu cele mai mari reduceri din an, după un 2021 în care Black Friday a generat vânzări de aproximativ 350 milioane de euro în România, este de așteptat ca anul 2022 să depășească borna de 400 milioane de euro. Asta în condiţiile în care retailerii s-au asigurat că vin cu oferte cât mai atractive şi au crescut şi stocurile în raport cu estimările de vânzare.
„Am pregătit şi noi 3 zile de oferte speciale la o gamă largă de aparate, obiective și accesorii foto-video ale momentului. Unul dintre marile avantaje de care fiecare client al nostru beneficiază este acela că Photosetup lucrează direct cu marii producători de echipamente, așa că putem oferi cele mai bune prețuri. Mai mult, am pregătit şi opţiunea de plată în rate fără dobândă, dar şi cadouri speciale pentru cei care vor cumpăra produse de peste 300 de lei.”, spune Valeria Galea, co-fondatorul magazinului foto-video Photosetup.
Reprezentanţii companiei au crescut stocurile cu 40% special pentru Black Friday şi spun că au pregătit reduceri de preţ la aparatele și obiectivele foto din noua gamă Mirrorless, precum şi la alte produse de la mărcile consacrate, precum Canon, Nikon și Sony, dar şi la accesorii ca trepiede, rucsacuri, LED-uri sau microfoane.
Be the first to comment