Reuniune de negociere cu Comisia Europeană privind Programele Operaționale Regionale din perspectiva Obiectivului de Politică 2 – o Europă mai verde

Bani pentru investiții. FOTO Arhiva BizPLUS
Bani pentru investiții. FOTO Arhiva BizPLUS

O reuniune de negociere a Programelor Operaționale Regionale cu reprezentanții Comisiei Europene privind Programele Operaționale Regionale a avut loc pe 21 mai. Tema discuțiilor: Obiectivul de Politică 2 – o Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile.

La reuniune au participat, alături de reprezentanții MIPE, reprezentanți ai MDLPA și ai agențiilor de dezvoltare regională.

Reuniunea s-a desfășurat în contextul observațiilor Comisiei privind programele regionale și al exercițiului general pe care îl desfășurăm în prezent, anume asigurarea complementarităților și sinergiilor pentru domeniile vizate de Obiectivul de Politică 2 care se regăsesc în programele regionale, respectiv eficiența energetică în clădiri publice și rezidențiale, infrastructura verde și mobilitatea urbană.

Dialogul tehnic între părți a fost unul deschis, discutându-se aspectele generale privind acțiunile care urmează a fi finanțate și propunerile de modificare a programelor regionale pentru domeniile precizate mai sus.

În viitorul apropiat se vor organiza reuniuni punctuale pe fiecare program operațional regional în parte pentru detalierea aspectelor comune negociate azi în fiecare document de programare elaborat pentru fiecare regiune în parte.

„Înaintăm pe toate planurile care vizează programarea noilor instrumente financiare. Am dat asigurări că dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu, inclusiv pe programele operaționale, nu doar pe PNRR și ne ținem de cuvânt. Puțin mai devreme am încheiat o primă discuție pe marginea domeniilor de finanțare aferente Obiectivelor de Politică, reprezentanții DG Regio evidențiind progresele semnificative înregistrate în definitivarea Programelor Operaționale Regionale, totodată oferindu-ne și orientările necesare acolo unde mai avem încă de lucru. Săptămâna viitoare vor avea loc, în același format, COM, MIPE, ADR-uri, MDLPA, alte 2 runde de discuții pentru restul obiectivelor de politică aferente Programelor Operaționale Regionale.

Suntem în grafic, atât față de propriul calendar dar și față de stadiul celorlalte state membre, și în așteptarea aprobării la nivelul UE a cadrului de reglementare, prezumat pentru finalul lunii iunie, astfel ca, imediat după, să și putem formaliza procesul de programare pentru perioada 2021-2027”, a declarat Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul MIPE.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*