Rezervele valutare la BNR, în creștere

Sediul BNR. FOTO BNR

La 31 ianuarie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 43.106 milioane euro, față de 40.475 milioane euro la 31 decembrie 2021.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

Intrări de 5.152 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile şi răscumpărarea anticipată parţială a unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor denominate în dolari americani în valoare nominală netă de 2.100 milioane dolari americani precum și din prefinanțarea de 13 la sută din împrumutul acordat de Comisia Europeană în Planul Național de Redresare și Reziliență -PNRR- în sumă de aproximativ 1.942 milioane euro); alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

Ieşiri de 2.521 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.345 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie 2022 au fost de 48.451 milioane euro, faţă de 45.831 milioane euro la 31 decembrie 2021.

Plăţile scadente în luna februarie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 2.091 milioane euro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*