ROCA Investments lansează ROCA Industry, primul său holding

Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA Investments, lansează primul său pilon strategic de dezvoltare: ROCA Industry – un holding de materiale de construcții, care reunește toate companiile din portofoliul ROCA Investments din acest domeniu de activitate, cu scopul de a le oferi o strategie comună și de a asigura sinergii în activitatea acestora. Holdingul reprezintă o structură nouă și o schimbare fundamentală a modelului de business prin raportare la portofoliul ROCA Investments, de la unul axat pe dezvoltarea fiecărei companii în parte la unul bazat pe piloni strategici, pe industrie.

„Economia globală se fragmentează și se transformă. Prețurile materiilor prime și ale energiei cresc, urmează o inflație accelerată, iar pandemia încă generează efecte greu de anticipat. În aceste condiții capacitatea de adaptare trebuie sa suplinească lipsa de predictibilitate și să devină principalul avantaj competitiv al companiilor. Principiul fundamental al acestei capacități de adaptare este relevat prin Legea lui Noe: nu încerca să prezici un eveniment, ci construiește o arcă ce poate să-i facă față. Asta încercăm să facem și noi. Să construim o arcă, o structură solidă, în care să aducem investitori, antreprenori, specialiști din diverse domenii, management dedicat în care fiecare membru și-a propus să descopere cea mai bună variantă a sa.” a spus Rudolf Vizental, CEO Roca Investments

ROCA Investments creează acest prim holding reunind companiile Bico Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă și armături din fibră de sticlă și unul dintre cei mai importanți producători la nivel european și Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele și lacuri din România. ROCA Industry va avea un management format din specialiști în domeniu, care va asigura funcționarea și dezvoltarea sa, dar și creșterea gradului de adaptabilitate al companiilor, prin identificarea trendurilor, apartenența la o comunitate de oameni de business care își împărtășesc experiențele. Echipa de management a ROCA Investments se va implica în coordonarea strategică a ROCA Industry.

„ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, și care are în vedere listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Holdingul își propune atât o dezvoltare organică – prin creșterea și dezvoltarea companiilor prin care se desfășoară activitatea în prezent, BICO și Sarcom – cât și una prin consolidări M&A cu alte companii din același sector de activitate, care să permită generarea unor sinergii. Suplimentar, ROCA se află în diverse etape de negociere pentru a investi și în alte companii din acest sector, companii cu posibilități de expansiune internațională” a spus Ionuț Bindea, Investment Manager, ROCA Investments.

Alegerea domeniului de materiale de construcții ca sector strategic de dezvoltare are la bază atât considerente legate de evoluția generală a acestui sector, cât și elemente legate de experiența și performanța ROCA Investments de până acum. Materialele de construcții reprezintă un domeniu strategic și în dezvoltarea României, ca urmare a investițiilor așteptate în perioada următoare și a implementării Planului National de Redresare și Reziliența (PNRR).

„Lărgirea familiei ROCA – atât în ceea ce privește portofoliul, dar și acționarii și antreprenorii care se alătură acestui holding – este parte din strategia noastră de dezvoltare, de a crea mai multe produse Made in Romania care au capacitate de scalare și de a genera pe baza lor un sentiment de mândrie națională. ” a spus Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA Industry – un holding de materiale de construcții – este un proiect de termen lung, bazat pe strategia de a genera valoare printr-un proces de consolidare și de modernizare a capacităților de producție românești ce va duce la creșterea competitivității industriei autohtone, dar și la scăderea dependenței față de importuri și va avea un impact pozitiv major asupra economiei românești în ansamblu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*