Roxana Tisăianu este noul Director General FrieslandCampina România

Roxana Tisăianu. FOTO Brain4Strategy

Începând cu data de 8 ianuarie 2024, Roxana Tisăianu preia funcția de Director General al FrieslandCampina România de la Ferenc Szecsko, care a condus compania în ultimii patru ani.

Cu o experiență de peste 25 ani în industria FMCG și retail, Roxana Tisăianu a ocupat numeroase funcții de conducere și a contribuit la dezvoltarea unor brand-uri de renume internațional în companii precum Danone, Coca-Cola, Orkla Foods.

Și-a început cariera în compania Mercury Promotions, urmată de o poziție de Trade Marketing Manager la Orkla Foods, iar apoi s-a alăturat companiei Danone, unde a coordonat echipe locale și globale, în România, Franța și Olanda. Ulterior, a condus compania Reckitt din poziția de Director General SEE Health, iar înainte de a prelua conducerea FrieslandCampina România a ocupat funcția de Integrated Execution Director Eurasia-Middle East în cadrul companiei Coca-Cola.

“Sunt încântată să mă alătur echipei FrieslandCampina România, recunoscută pentru lactatele de calitate oferite consumatorilor, în special prin intermediul unuia dintre cele mai puternice și iubite brand-uri românești, Napolact. Piața de lactate este una foarte competitivă, dar, în același timp, consumul este încă cu mult sub media europeană, are un potențial frumos de creștere odată cu orientarea consumatorilor români tot mai mult către o alimentație nutritivă, sănătoasa. Obiectivul meu este să dăm un nou impuls inovativ companiei și categoriilor în care acționăm, să găsim rețeta de succes pentru o creștere sustenabilă, împreună cu partenerii noștri, retaileri, fermieri și consumatori”, a declarat Roxana Tisăianu, Managing Director FrieslandCampina România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*