Saint-Gobain alege One Tower pentru birourile sale din România

One Tower 2. FOTO Fabrica de PR

Clădirea de birouri One Tower, clasa A, din cadrul dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, găzduiește deja o serie de companii de top, iar începând cu luna aprilie a acestui an, comunitatea se mărește. Grupul Saint-Gobain, lider mondial în domeniul construcțiilor ușoare și durabile, își va reloca birourile din București în spațiul clădirii One Tower, una dintre primele clădiri verzi din România.

Saint-Gobain creează, produce şi distribuie materiale şi soluţii care contribuie la bunăstarea şi viitorul fiecăruia dintre noi. Soluțiile companiei pot fi găsite pretutindeni, atât în locurile în care trăim, cât şi în viaţa de zi cu zi: în clădiri, transporturi, infrastructură şi în multe aplicaţii industriale. Ele oferă confort, performanţă şi siguranţă, abordând provocările legate de construcţiile ușoare și durabile, de eficienţa utilizării resurselor şi de schimbările climatice. Compania a obținut recunoașterea ca „Angajator de Top” atât la nivel global, cât și în România, Grupul fiind inclus în Top 100 cele mai inovatoare companii la nivel mondial.

Astfel, echipa Saint-Gobain din București se va bucura, începând cu luna aprilie, de un spațiu de birouri care reflectă valorile în care Grupul crede. Noul sediu ocupă un spațiu modern de 1.400 mp, care întrunește toate standardele de ultimă generație în ceea ce privește siguranța la locul de muncă. One Tower este prima clădire de birouri din România care a obținut certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction, cel mai înalt nivel prevăzut de această certificare. Aceasta este completată de certificarea WELL Health-Safety, prin care se asigură premizele ca ocupanții birourilor să aibă condiții superioare în ceea ce privește sănătatea și siguranța la locul de muncă. Echipele care lucrează aici beneficiază de un mediu de lucru confortabil, spațiul fiind prevăzut cu sisteme performante de încălzire și ventilație și având un design atrăgător. În plus, conceptul centrat pe comunitate, care stă la baza acestei dezvoltări imobiliare, oferă posibilitatea unui acces rapid la restaurante și cafenele, chiar în incinta ansamblului.

Printre soluțiile Saint-Gobain alese să dea viață noului spațiu de lucru se numără: vitrajele performante cu sticlă Saint-Gobain Cool-Lite SKN 154 II fabricată în România; pereți de compartimentare din gips-carton cu rol de izolare fonică (până la 65 dB), rezistenți la lovituri și care susțin greutăți, realizați cu Habito® și vată minerală de sticlă ISOVER AKUSTO; pereți cu  rezistență la foc și suprafață curbă realizați cu plăci Glasroc® F Riflex; panouri acustice pentru pereți Ecophon® Akusto Wall; plafoane demontabile Ecophon® care îmbunătățesc acustica în spațiile deschise și în birouri și care îndeamnă la creativitate prin estetica designului – culoare și forme dinamice; sticlă cu opacizare comandată Saint-Gobain Priva-Lite, ce înglobează o tehnologie revoluționară pe bază de cristale lichide activate de curentul electric; canale de ventilație realizate din panouri rigide de vată minerală de sticlă, acoperite pe fața exterioară cu folie de aluminiu armată cu fibre de sticlă, ce conferă o foarte bună atenuare a zgomotului și rezistență la foc datorită materialului incombustibil, care nu arde.

„Acordăm o mare atenție inovației și siguranței în toate proiectele pe care le dezvoltăm, astfel că intenția noastră este aceea de a oferi mai mult decât simple spații de lucru. Oferim adevărate experiențe integrate, care aduc laolaltă biroul modern și sigur, calitatea și eficiența materialelor de construcție și finisaj, dar și accesul facil la o serie de experiențe culinare sau spații de relaxare pentru toate persoanele care își desfășoară activitatea aici. Ne bucurăm că o companie precum Saint-Gobain a ales ca spațiu reprezentativ pentru birourile din România clădirea One Tower. Astfel, echipa Saint-Gobain se alătură unei comunități de top, în plină formare, care împarte aceleași valori”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

„La Saint-Gobain acordăm o atenție deosebită condițiilor de lucru în care angajații noștri își desfășoară activitatea. Sunt încrezător că noul sediu, aflat în clădirea One Tower,  certificată WELL Health and Safety, va satisface nevoile noastre în materie de sănătate, stare de bine și siguranță, punând în valoare performanțele și beneficiile produselor și soluțiilor noastre inovatoare. Confortul oferit de soluțiile constructive și de întreg ansamblul de birouri certificat conform schemei de evaluare a clădirilor verzi LEED v4 Platinum este un deziderat pe care clădirea One Tower îl îndeplinește cu succes. Ne bucură faptul că ne extindem parteneriatul și în această direcție, având în vedere colaborarea de succes și de lungă durată, cât și contribuția noastră cu soluții personalizate la numeroase proiecte din portofoliul One United Properties. La Saint-Gobain, ne-am angajat să ne asigurăm că activitățile noastre, angajații noștri și partenerii noștri sunt implicați împreună în construirea unei lumi mai durabile și mai incluzive, unul dintre obiectivele noastre fiind reducerea impactului emisiilor de carbon, un aspect susținut prin desfășurarea activității într-o clădire verde”, a spus Ovidiu Păscuțiu, CEO Saint-Gobain România.  

Alte companii care au ales One Tower ca sediu pentru echipele lor sunt McCann Worldgroup România, compania de consultanță imobiliară CBRE, Sanador, firma de avocatură CMS România, grupul Element, companiile farmaceutice Egis și Astellas.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*