Dintre cei 75.136 de copii cu părinții plecați să muncească în afara țării, 22.662 sunt complet lipsiţi de îngrijirea părinților, având ambii părinţi sau părintele unic susţinător plecat peste hotare. Pentru a preîntâmpina excluziunea socială şi abandonul şcolar, Organizația Salvați Copiii deschide şase noi programe locale în Regiunea Sud-Est, în județele Constanţa şi Tulcea, în cadrul proiectului ”Măsuri integrate de prevenire a abandonului școlar și protecție a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate”, având ca partener asociația Școala de Valori.
Datele oficiale procesate la finalul anului 2020 arată că Regiunea Sud-Est are 11.574 copii rămași singuri acasă, dintre care 3.036 copii doar în județul Constanţa şi alți 1.028 în judeţul Tulcea.
Cercetările realizate de Salvaţi Copiii au arătat că, în urma plecării părinților la muncă în străinătate, copiii se confruntă cu dificultăți emoționale, sociale și educaționale. De asemenea, una dintre categoriile cele mai afectate de riscul de abandon şcolar, este, din punct de vedere statistic, cea reprezentată de copiii cu cel puțin un părinte plecat pentru o perioadă de minim șase luni.
”Copiii rămași singuri acasă trăiesc o traumă aproape invizibilă, care are repercusiuni asupra întregii lor vieți, emoționale, educaționale, sociale. Sunt copii care trebuie să accepte absența părintelui și care au nevoie de sprijin emoțional, pentru a face față situației.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
În acest context, proiectul ”Măsuri integrate de prevenire a abandonului școlar și protecție a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate” vizează stimularea participării la educație şi prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi de excluziune socială pentru copii din județele Constanţa şi Tulcea ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Noile programe se derulează în perioada 1 aprilie 2021 – 31 decembrie 2023.
Valoarea totală a proiectului ” Măsuri integrate de prevenire a abandonului școlar și protecție a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman cod SMIS 139634, este de 4,776,502.76 lei, din care valoare cofinanțare UE: 4.060.027,30 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 716.475,46 lei.
Pentru a răspunde nevoilor copiilor, persoanelor în grija cărora au rămas şi comunităţilor locale, în cadrul proiectului vor fi derulate următoarele intervenţii:
Servicii de suport educaţional şi psihologic, activități recreative şi de socializare, incluzând şi tabere pentru copii, pentru a sprijini copiii să traverseze perioada dificilă a separării de părinți.
Activităţi de evaluare şi consiliere vocaţională pentru copii pentru a-i sprijini să-și antreneze potențialul și să-și aleagă o carieră potrivită profilului individual și cerințelor în schimbare ale pieței muncii, realizate de asociația Școala de Valori.
Oferirea de suport material pentru buna desfăşurare a activităţilor de suport educaţional și de consiliere (rechizite şcolare şi masă caldă pe parcursul frecventării activităţilor de tip Şcoală după Şcoală).
Program de educaţie parentală și consiliere pentru persoanele în grija cărora au rămas copiii.
Dotarea şcolilor implicate cu materiale şi echipamente sportive.
Crearea de reţele locale de intervenţie pentru oferirea de servicii inter-instituționale copiilor în 5 localităţi, stimularea creării de structuri comunitare consultative.
Campanie regională de informare și conștientizare cu privire la efectele negative ale plecării părinților asupra copiilor rămași acasă: producţie şi difuzare spot video, distribuire materiale de informare, sesiuni periodice de informare si conștientizare pentru elevi, cadre didactice, părinți/persoane în grija cărora au rămas copiii/părinți care intenționează să plece la muncă în străinătate/membri ai comunității, masă rotundă cu specialisti din domeniul educatiei şi asistenţei sociale.
Cercetare regională pentru estimarea incidenţei fenomenului şi efectelor sociale ale acestuia.
În cadrul proiectului, vor beneficia de activități directe de suport cel puțin 1.727 de persoane: cel puțin 273 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, 164 părinţi/persoane care au copiii în grijă, 900 de copii din aceleași școli, 120 de specialişti şi 270 de membri ai comunităţii din locaţiile vizate în proiect. Totodată, campaniile de informare și conștientizare din proiect vor viza peste 400.000 de persoane.
Colaboratori: Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanţa, Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari, Constanţa, Liceul Cobadin, Constanţa, Şcoala Profesională „Danubius” Tulcea, Şcoala Gimnazială Nr.12 Tulcea, Şcoala Gimnazială Turcoaia, Tulcea, Direcţii de asistenţă socială/Servicii publice de asistenţă socială din localităţile mai sus menţionate.
Pe lângă acest proiect, Salvați Copiii lansează alte patru proiecte similare destinate educației și protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. Per total, în cele 5 proiecte vor fi dezvoltate 32 programe locale în 10 județe, care vor avea ca beneficiari direcți : 8.770 de persoane, din care 5.950 de copii (copii cu părinții plecați la muncă în străinătate și alți copii din aceleași școli) și 2.820 de adulți (părinți/persoane în grija cărora au rămas copiii, specialiști și membri ai comunității). Campaniile de informare și conștientizare vor viza peste 2.000.000 de persoane.
Be the first to comment