Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a avut astăzi, 14 iunie, consultări cu omologul din R. Macedonia de Nord, Zoran Popov, cu ocazia vizitei acestuia la București.
Pe agenda discuțiilor celor doi secretari de stat s-au aflat teme precum consolidarea cooperării bilaterale, parcursul european al Republicii Macedonia de Nord, precum și cooperarea în cadrul organizațiilor regionale sau internaționale.
Cei doi oficiali au reconfirmat stadiul foarte bun al relațiilor bilaterale și au discutat despre perspectivele de consolidare a acestora. În acest sens, pe componenta economică a fost reliefat interesul ambelor părți pentru creșterea schimburilor comerciale, al căror volum a fost afectat semnificativ de pandemia de COVID-19 și a fost evocată posibilitatea organizării, în viitorul apropiat, în funcție de condițiile epidemiologice, a unui Forum de Afaceri, precum și a unei noi sesiuni a Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică, tehnico-științifică dintre România și R. Macedonia de Nord.
În ceea ce privește cooperarea sectorială, discuțiile s-au concentrat pe domeniile educație și cultură, unde sunt în curs discuții de materializare privind o serie de proiecte de cooperare.
De asemenea, s-a discutat și despre minoritățile înrudite – aromânii și megleno-românii din R. Macedonia de Nord, respectiv minoritatea macedoneană din România, care constituie un liant semnificativ şi durabil între cele două state.
În ceea ce privește cooperarea regională, secretarul de stat pentru afaceri europene a pus accentul pe importanța unei cooperări intense cu Republica Macedonia de Nord în cadrul unor formate regionale precum OCEMN, SEECP, RCC, ICE, SELEC, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19. În egală măsură, ambii demnitari au convenit dezvoltarea unei cooperări cât mai strânse în perspectiva exercitării de către R. Macedonia de Nord a Preşedinţiei-în-Exerciţiu OSCE 2023.
Referitor la agenda europeană, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat poziția României de susținere fermă a politicii de extindere, cu rol strategic pentru menținerea stabilității și securității în vecinătatea imediată a Uniunii. În context, a subliniat susținerea activă pe care România o acordă Republicii Macedonia de Nord în parcursul său european și sprijinul pentru organizarea primei Conferinţe Interguvernamentale UE – R. Macedonia de Nord, cât mai curând posibil. Secretarul de stat român a reiterat necesitatea identificării unei soluții care să permită Republicii Macedonia de Nord să avanseze în parcursul său european în acord cu meritele proprii în îndeplinirea criteriilor de aderare și a exprimat susținerea pentru eforturile Președinției portugheze a Consiliului în vederea atingerii acestui obiectiv.
Secretarul de stat Iulia Matei a exprimat apreciere pentru progresele Republicii Macedonia de Nord în punerea în aplicare a reformelor necesare în procesul de integrare europeană. A arătat că prima Conferință Interguvernamentală ar fi în măsură să asigure demararea efectivă a negocierilor de aderare cu Republica Macedonia de Nord, etapă care va permite intensificarea procesului de reformă și modernizare din această țară.
Be the first to comment