SmartBill aniversează 15 ani de activitate cu vânzări de 5 milioane de euro și 65.000 de firme în portofoliu

Radu Hasan

SmartBill, cel mai utilizat și apreciat program de gestiune și facturare de pe piața din România, aniversează 15 ani de activitate. În tot acest timp, platforma a ajuns la o rețea de peste 65.000 de utilizatori și a susținut digitalizarea IMM-urilor din România, care elimină astfel o bună parte din munca manuală și câștigă timp pentru activități esențiale de business.

„Aniversăm 15 ani de activitate și suntem la fel de curioși, perseverenți și entuziaști ca în 2007 când am început. În continuare, scopul nostru este să fim cel mai puternic ecosistem din mediul de business românesc. Ne-am propus să eliminăm munca manuală și să oferim oricărei afaceri posibilitatea de automatizare a activităților administrative, astfel că facem constant pași spre acest obiectiv. Sunt de părere că operațiunile de facturare, gestiune și contabilitate ale unei companii nu ar trebui sa fie dificil de realizat în condițiile actuale, în care tehnologia ne poate ajuta să ne simplificăm cu adevărat viețile și să ne concentrăm pe dezvoltare și îndeplinirea obiectivelor propuse”, a declarat Radu Hasan, CEO și Cofondator SmartBill.

În prezent, prin intermediul SmartBill se emit lunar peste 4.000.000 de facturi, care anual au, cumulat, o valoare de peste 14 miliarde de euro.

SmartBill – primii 15 ani împreună

SmartBill este un demers antreprenorial, pornit prin creativitatea unei echipe formate din trei tineri: Ioana, Radu și Mircea. Aceștia au dezvoltat în 2007, prin forțe proprii, un program de facturare care în numai un an de la lansare a devenit lider pe piața de software din acest domeniu, desemnat de Conta.ro „Cel mai bun software de facturare din România”.

Începând cu 2010, SmartBill deschide premisele unui ecosistem potrivit pentru IMM-urile din România și devine program de Facturare și Gestiune, iar în 2014 migrează în cloud. Din 2017 se lansează și SmartBill Conta, iar platforma aduce pe piața locală prima aplicație de contabilitate disponibilă în cloud. Un an mai târziu, SmartBill atinge un prag esențial și devine cea mai folosită platformă de facturare prin intermediul căreia se facturează lunar peste 500 de milioane de euro. Este mai aproape astfel de obiectivul de a deveni primul ecosistem de business din România.

În cei 15 ani de activitate, SmartBill a primit mai multe runde de finanțare de la business angels și fonduri de investiție din România, de peste 1 milion de euro, iar din 2020 devine parte din grupul norvegian Visma și intră astfel într-o nouă etapă de dezvoltare.

În 2021, SmartBill a avut vânzări în valoare de 5 milioane de euro, în creștere față de 2020, când a înregistrat un volum de până la 3,45 milioane de euro. Compania a marcat momentul aniversar și pe site, printr-o pagină dedicată: https://www.smartbill.ro/primii-15-ani, unde a publicat 15 surprize, câte una pentru fiecare an de activitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*