Societatea Națională Nuclearelectrică lansează Programul de burse 2021-2023 “Tânărul Nuclearist”

Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), compania națională producătoare de energie electrică, termica și de combustibil nuclear, lansează Programul de burse 2021-2023, Tânărul Nuclearist, ca parte a strategiei de dezvoltare a echipei și de valorificare a potențialului tinerilor din România. În cadrul programului se vor acorda 51 de burse pentru elevii și studenții din anii terminali ai instituțiilor acreditate cu profil tehnic. Înscrierile se pot face în perioada 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021 pe site-ul companiei.

Asigurarea resurselor umane pentru companie prin raportare la proiectele de investiții pentru termen mediu și lung este o prioritate pentru Nuclearelectrica. În prezent, Nuclearelectrica, prin sucursala CNE (Centrala Nucleaelectrică de la Cernavodă) exploatează Unitățile 1 și 2, iar prin Sucursala FCN Pitești produce combustibil nuclear. Astfel, Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu peste 18% cu energie nucleară în totalul producției de energie, la nivel național. În același timp, energia nucleară fiind energie curată, Nuclearelectrica are în dezvoltare proiecte majore de investiții, în valoare de aproximativ 9 miliarde euro, prin care devine un pilon al decarbonizării, generând în același timp un efect multiplu de dezvoltare micro- și macro-economică. SNN realizează aceste proiecte prin creșterea unei noi generații de nucleariști, prin atragerea, retenția și formarea tinerilor din România, prin valorificarea potențialului acestora.

Astfel, SNN și-a propus să crească o nouă generație de specialiști pentru Proiectul de Retehnologizare a Unității 1 și operarea ulterioară a Unității 1 încă 30 de ani după retehnologizare, Proiectul Unităților 3 și 4 cu intrarea în exploatare comercială în anul 2031, Instalația de Detritiere, producția de Cobalt 60. De asemenea, SNN are în plan implicarea în proiecte inovative, precum reactoarele modulare mici (SMR), producția de hidrogen curat, tehnologii de ultimă generație care vor juca un rol major în decarbonizare în viitor, alături de flota curentă de reactoare. În acest sens, compania intenționează să formeze o nouă generație de specialiști care au oportunitatea de a se specializa în tehnologii inovatoare.

“Retenția tinerilor în România depinde și de actorii economici. Asfel, unul dintre obiectivele majore ale strategiei de resurse umane ale Nuclearelectrica este oferirea de oportunități de creștere în carieră pentru tinerii din România într-o companie românească cu proiecte de dezvoltare care pot constitui o provocare pentru cariera oricărui tânăr pasionat de tehnologie și domeniul energetic.

Potrivit statisticilor realizate la nivel internațional, România, prin cele două reactoare de la CNE Cernavodă, în baza coeficientului de utilizare a puterii instalate, ocupă locul 1 la nivel global din aproximativ 400 reactoare în operare, cu un factor global de capacitate de 91,2%. Este meritul echipei de peste 2.200 de angajați ai societății, recunoscuți la nivel internațional pentru excelența profesională. 

Ne dorim să creștem echipa noastră de nucleariști și să oferim oportunități tinerilor de a intra în acest domeniu prin: învățământ dual, burse, internship, practică, formare, mentorat. Acordarea burselor are ca scop identificarea acelor tineri dedicați, pasionați de tehnologie și dezvoltare, de creștere în carieră într-un domeniu unic: industria nucleară. Avem în derulare proiecte de investiții de aproximativ 9 miliarde de Euro și, cu siguranță, pot avea o carieră extraordinară în cadrul Nuclearelectrica.

Una dintre valorile companiei fiind grija față de angajați, suntem preocupați constant să investim în echipa noastră și mai ales în tineri, oferindu-le acces la specializări în plan local și internațional. Credem cu tărie că aceasta este una dintre investițiile strategice care vor asigura dezvoltarea durabilă a companiei”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica.

Campania de acordare de burse a Societății Naționale Nuclearelectrica se adresează tuturor universităților și facultăților de profil tehnic din România, în baza necesităților actuale ale Nuclearelectrica:

17 burse pentru studenții în anul III la Energetica

10 burse pentru studenții în anul III la Mecanică

3 burse pentru studenții în anul III la Inginerie Economică

2 burse pentru studenții din anul III la Inginerie Energetică și tehnologii nucleare

2 burse pentru studenții în anul III la Inginerie Energetică și tehnologii nucleare

1 bursa pentru studenții din anul III la Automatică

2 burse pentru studenții în anul III la Mecatronică

1 bursa pentru studenții din anul IV la Automatică

3 bursa pentru studenții din anul IV la Chimie

10 burse pentru studentii din școlile profesionale – specializarea sudori

Bursierii care vor fi selectați vor încheia contracte de acordare a burselor în acord cu prevederile legale aplicabile în materie, iar suplimentar vor efectua practica profesională asistată de specialiștii Nuclearelectrica și vor avea oportunitatea angajării în cadrul societății dupa terminarea programului de burse. Valoarea unei burse de studiu este de 2300 lei brut/bursa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*