SoftServe plusează pe Generative AI și lansează o direcție de cercetare dedicată

Dan Paraschiv. FOTO Total PR

SoftServe lansează o direcție de cercetare dedicată Generative AI (GenAI), în care o echipă globală de specialiști va experimenta și dezvolta soluții bazate pe inteligența artificială generativă.

Piața globală de inteligență artificială generativă este estimată la 43 de miliarde de dolari în 2023 și, potrivit analiștilor, va crește la 667 de miliarde de dolari până în 2030.

Scopul noii direcții este de a accelera implementarea tehnologiilor AI disruptive, cum este GenAI, în diferite domenii și industrii, ajutând afacerile să rezolve probleme specifice și să implementeze aceste inovații în lumea reală. De asemenea, compania își propune să își extindă expertiza în domeniul învățării automate și al modelelor de inteligență artificială multimodale.

Inteligența artificială generativă este o tehnologie avansată care oferă computerelor capacitatea de a crea conținut nou (texte, imagini, muzică sau videoclipuri) pe cont propriu. Prin utilizarea unor cantități mari de date pentru instruire, inteligența artificială poate imita creativitatea umană, deschizând noi oportunități de inovare într-o gamă largă de industrii, de la artă la producție. Astfel, inteligența artificială generativă devine un element-cheie în soluțiile moderne de procesare a informației (IPS).

“Inteligența artificială generativă este un domeniu cu potențial uriaș și poate fi catalizatorul unor inovații tehnologice și implementări practice revoluționare, ce pot redefini fundamental strategiile de afaceri”, a declarat Dan Paraschiv, Country Manager SoftServe România.

“Dinamica este foarte ridicată în acest domeniu, iar rolul acestei direcții din SoftServe este operaționalizarea acestor noi tehnologii și implementarea lor în cazuri specifice clienților noștri”, a adăugat Dan Paraschiv.

În cadrul direcției Gen AI, SoftServe va lucra în următoarele domenii cheie: cercetarea și validarea aplicațiilor de inteligență artificială generativă, testarea AI pe cazuri de afaceri specifice, scalarea rapidă și industrializarea inteligenței artificiale.

În cadrul activităților desfășurate în cadrul acestei noi direcții, specialiștii SoftServe vor utiliza instrumente și platforme tehnologice variate: AWS, Google Cloud, Microsoft Azure și NVIDIA.

Compania are în prezent deschise o serie de roluri dedicate cercetării Gen AI și AI, la nivel global.

SoftServe este prezentă în România din mai 2022 și are deja o echipă locală de peste 100 de persoane, intenționând să crească până la 800 pe termen mediu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*