Status faliment City Insurance. Rezultatele preliminare ale analizei CITR

Paul Dieter Cîrlănaru

CITR a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului City Insurance. În cele aproximativ 2 luni de la numirea sa drept lichidator judiciar în dosarul City Insurance, peste 100 experți CITR au studiat peste 500.000 de documente, și au realizat atât tabelul creditorilor, inventarierea activelor, cât și analiza preliminară privind cauzele și împrejurările care au generat falimentul City Insurance. Peste 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de peste 8 miliarde de lei. De asemenea, de la deschiderea procedurii, echipa CITR gestionează direct cele peste 14.000 de litigii în fața instanțelor naționale și internaționale.

În aceeași etapă, CITR a demarat analiza necesară pentru a stabili principalele cauze ale falimentului City Insurance. Concluziile preliminare indică atât un dezechilibru financiar profund, cât și faptul că creșterea accelerată a cotei de piață printr-o politică de vânzări agresivă au condus la o degradare rapidă a situației companiei. De asemenea, valoarea ridicată a comisioanelor plătite brokerilor, precum și cedarea în reasigurare a unui procent cuprins între 80% – 99,5%, se numără printre cauzele care reies din analiza preliminară realizată de CITR a activității City Insurance în perioada 2017 – 30 iunie 2021.

Verificarea de către CITR a investițiilor realizate de City Insurance în perioada menționată a evidențiat faptul că au fost făcute investiții și tranzacții cu active corporale ale căror valori s-au depreciat în urma reevaluării experților, generând pierderi importante de disponibilități.

Au fost identificate împrumuturi acordate societăților afiliate cu șanse reduse de recuperare, precum și dobânzi aferente unor împrumuturi care s-au dovedit a fi fără substanță economică. De asemenea, compania a mai plătit unor intermediari comisioane considerabile, CITR constatând că a fost vorba cel mai probabil despre de împrumuturi fără substanță economică.

„Rolul nostru în această etapă a falimentului este să asigurăm buna desfășurare a tuturor demersurilor legale obligatorii într-un termen cât mai scurt și cu o transparență cât mai mare. În același timp, continuăm acest efort de a înțelege ce s-a petrecut și de a identifica sursele pentru recuperarea creanțelor. Vom avea o primă adunare a creditorilor mâine (6 mai 2022), când le vom comunica stadiul falimentului la acest moment. Este un proces transparent și complex, la finalul căruia vom documenta unul dintre cele mai mari falimente din România, al unei companii cu o cotă de piață de 43%. Impactul asupra economiei românești este semnificativ, iar gestionarea corectă a acestei etape este esențială”, a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Următorii pași în procedura de faliment sunt: adunarea creditorilor, întâlnire care va avea loc pe 6 mai 2022 și în cursul căreia CITR le va prezenta analiza preliminară privind cauzele și împrejurările care au generat falimentul City Insurance; evaluarea patrimoniului; demersuri pentru recuperarea creanțelor; valorificarea activelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*