Studenții Universității Ovidius din Constanța derulează un proiect pentru identificarea oportunităților de angajare în turism

Angajat la birou. FOTO SnapwireSnaps
Angajat la birou. FOTO SnapwireSnaps

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), domeniul Geografie, organizează, miercuri, 19 mai, de la ora 16.00, evenimentul online: „Oportunități de practică/angajare în turism pentru studenții domeniului Geografie”, împreună cu reprezentanții companiilor Iaki (Mamaia) și Ana Hotels Europa (Eforie Nord), informează șef lucrări dr. Andrei Schvab, coordonatorul programului.

Potrivit sursei citate, întâlnirea este organizată în cadrul proiectului ROSE SAPIENTIA, Acord de grant nr. 106/SGU/CI/II/2018, desfășurat de UOC, cu rol de tutorat, dedicat facilitării interacțiunii studenților de la programele de licență Geografie și Geografia Turismului și a masteranzilor de la programul „Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice”, cu potențialii angajatori.

„Discuția cu reprezentanții celor două companii hoteliere va evidenția activitățile ce pot fi desfășurate de către studenții și absolvenții de la geografie, atât din perspectiva realizării unor stagii de practică cât și în privința locurilor de muncă disponibile, în esență fiind vorba despre prezentarea oportunităților profesionale disponibile în domeniul hotelier de pe litoral”, a precizat Schvab.

Companiile Iaki, din Mamaia și Ana Hotels Europa, din Eforie Nord reprezintă unii dintre partenerii de tradiție ai specializărilor de licență și de master din domeniul Geografie al Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole de la UOC, echipele manageriale participând frecvent la întâlniri cu studenții pentru a oferii detalii despre specificul activității hoteliere pe care o gestionează și implicându-se, totodată în pregătirea profesională a acestora, prin organizarea stagiilor de practică și susținerea inserției absolvenților pe piața de muncă din turism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*