Studiu SoftServe: Peste 40% dintre managerii IT consideră că liderii lor nu acordă suficientă importanță inteligenței artificiale

FOTO Total PR

72% dintre directorii IT din companii software consideră că liderii organizațiilor din care fac parte nu sunt pe deplin conștienți de capacitățile tehnice ale inteligenței artificiale (AI) și ale machine learning (ML) și de potențialul acestora în business, potrivit unui studiu realizat de SoftServe. În plus, 42% dintre respondenți au declarat că top managementul nu tratează cu suficientă urgență investițiile în AI și ML.

În ceea ce privește motivele pentru care investițiile în AI/ML ar trebui să urce pe lista de priorități a liderilor de business, 56% din respondenți au indicat chiar impactul pozitiv pe care l-ar putea aduce din perspectivă de afaceri. Atragerea și retenția talentelor (52%) și competiția (49%) au fost următorii doi factori menționați de respondenți.

În același timp, toți directorii intervievați sunt convinși că investițiile în AI/ML sunt cruciale pentru succesul organizațiilor, chiar dacă 97% din cei intervievați spun că proiectele AI/ML  anterioare au avut rezultate sub așteptări.

Respondenții sunt de părere că cele trei motive principale pentru care investițiile în AI și ML anterioare nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor sunt lipsa de talente sau competențe (39%), finanțarea inadecvată sau insuficientă (38%), și lipsa integrării în strategia de afaceri (36%).

Studiul relevă că respondenții percep un dezechilibru puternic între implementarea acestor tehnologii și strategia de afaceri. Spre exemplu, peste 50% din respondenți susțin că presiunea de implementare a acestor tehnologii vine chiar din partea liderilor de business, iar aproape o treime menționează că leadership-ul organizațiilor tratează AI/ML mai degrabă ca pe un instrument de marketing decât ca pe unul de business, care poate genera venituri și contura strategia de produs.

În ceea ce privește dificultățile întâmpinate în procesul de adoptare a inteligenței artificiale și a învățării automate, aproximativ 2 din 10 respondenți (29%) afirmă că organizația lor este slab sau deloc pregătită pentru a gestiona datele necesare pentru antrenarea platformelor AI și ML, în timp ce aproape toate organizațiile spun ca au nevoie de ajutor cu dezvoltarea AI/ML în special în zonele de analizare și integrare a datelor. În acest context, o schimbare de abordare și o integrare mai puternică a acestor tehnologii în strategia de afaceri devin cruciale pentru succesul viitor al investițiilor în AI/ML.

Reprezentanții SoftServe au subliniat și câteva acțiuni critice pe care companiile software trebuie să le întreprindă. Printre acestea se numără alinierea strategiei cu execuția, înțelegerea celor mai bune aplicații ale tehnologiei și concentrarea pe monetizarea eficientă a acestor tehnologii pentru a obține creșteri ale veniturilor. Mai mult, cum rezultatele studiului subliniază că investițiile în AI sau ML sunt sub așteptări, pentru a asigura succesul viitor al acestor tehnologii în cadrul companiilor de software, este necesar ca responsabilitatea să treacă de la IT la managerii de produs și feedback-ul validat al clienților să fie integrat în  ciclul managementului de produs.

Studiul SoftServe are la bază răspunsurile a aproape 600 de directori și vicepreședinți de IT, directori de tehnologie, manageri de dezvoltare și de inginerie din companii digitale și software cu afaceri anuale de cel puțin 100 milioane de dolari, din America de Nord și Europa.

Despre SoftServe

SoftServe este una dintre cele mai mari companii IT din Europa Centrală și de Est, cu peste 13.000 de angajați. Înființată în 1993, la Lviv, Ucraina, s-a extins în Polonia și Bulgaria în 2014 și a deschis recent centre de dezvoltare în Mexic, Columbia, Chile și România. SoftServe a deschis centrul din România în mai 2022, ca parte a strategiei de extindere a capabilităților globale de livrare.

Compania oferă expertiză aprofundată în inginerie software, Cloud și DevOps, Big Data, AI și Machine Learning, Internetul Lucrurilor, realitate extinsă (XR) și robotică. Printre clienții companiei se numără giganți precum IBM, Cisco, Panasonic, Cloudera și alții. SoftServe este partener Google Cloud Platform, Amazon Web Services, Microsoft Azure, dar și al altor companii de tehnologie bine cunoscute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*