
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025, își deschide porțile joi, 20 februarie, oferind oportunitatea de a explora destinații variate și oferte turistice exclusive. Evenimentul se desfășoară pe o suprafață de 12.000 mp și reunește 190 de expozanți din țară și din străinătate, consolidându-și statutul de platformă de referință în industria turismului.
Această ediție aduce un număr semnificativ de participanți internaționali, reprezentând 52% din totalul companiilor prezente. Agențiile de turism și tour-operatorii au pregătit reduceri semnificative pentru o gamă largă de pachete turistice.
Cele mai frumoase zone din România vor fi promovate în cadrul târgului, printre care Brașov, Brăila, Bucovina, Buzău, Caraș Severin, Covasna, Eforie, Harghita, Maramureș, Mureș, Prahova, Tulcea, oferind vizitatorilor oportunitatea de a descoperi atracțiile autentice ale țării.
Pasionații de călătorii sunt așteptați cu reduceri de până la 50% pentru vacanțele de vară în destinații populare precum Egipt, Grecia, Italia, Spania și Turcia, de până la 40% pentru pachetele achiziționate pe litoralul românesc, până la 30% pentru vacanțele de Paște și 1 Mai și de până la 40% pentru sejururile de Mărțișor în capitale europene și stațiuni montane.
O experiență WOW pentru toți pasionații de călătorii!
„Participă cei mai cunoscuți expozanți din țară și din străinătate, agenții de turism, hoteluri, companii de transport și reprezentanți ai celor mai spectaculoase destinații. Fie că ești în căutarea unei vacanțe exotice, a unui city-break sau a unei aventuri autentice în inima României, aici vei găsi inspirația perfectă” – Romexpo.
Târgul de Turism al României I 2025 – o ediție inedită:
Oferte exclusive și reduceri speciale pentru vacanțele din 2025;
Prezentări interactive și conferințe susținute de experți din industrie;
Tururi virtuale ale destinațiilor de top;
Premii și surprize pentru vizitatori;
Degustări de produse locale.
„Târgul de Turism al României revine cu entuziasm, reunind pasionații de călătorii și profesioniștii industriei într-o atmosferă plină de emoție și inspirație. Ne bucurăm să fim din nou împreună, să explorăm noi destinații și să descoperim ofertele care transformă visele de vacanță în realitate. Vă așteptăm la ROMEXPO pentru a descoperi oferte și oportunități unice de călătorie și a vă conecta cu profesioniști din industrie”, transmite Oana Netbai, Director Comercial ROMEXPO.
Oportunități pentru profesioniștii din turism
Ediția de primăvară 2025 nu este doar despre vacanțe, ci și despre dezvoltarea afacerilor din industria turismului. Evenimentul aduce în prim-plan componenta B2B, oferind profesioniștilor oportunitatea de a interacționa cu parteneri de afaceri, furnizori și specialiști ai industriei.
„Pe scena TTR Networking Hub, experți recunoscuți vor susține conferințe și workshop-uri tematice, menite să inspire și să ofere insight-uri valoroase despre tendințele actuale, inovațiile din domeniu și strategiile de succes pentru dezvoltarea afacerilor în turism”, adaugă Oana Netbai.
Evenimentul este deschis publicului în perioada 20 – 22 februarie, între orele 10:00 – 18:00, și pe 23 februarie, între orele 10:00 – 16:00.
Prețul biletului de acces este de 20 de lei. Acces gratuit pe baza înregistrării în Aplicația ROMEXPO, disponibilă în Google Play și App Store.
Be the first to comment