TAROM introduce încă un zbor suplimentar spre Cluj-Napoca

Aeronavă TAROM. FOTO TAROM
Aeronavă TAROM. FOTO TAROM

Compania TAROM anunță că biletele suplimentare pe care le-a introdus în sistemul de vânzare, cu destinația Cluj – Napoca și retur, s-au epuizat în mai puțin de 48 de ore datorită cererii enorme pentru festivalul UNTOLD. TAROM a decis introducerea încă unui zbor suplimentar spre Cluj – Napoca, cu plecare în dimineața zilei de 4 august, cu prețuri care pornesc de la numai 77 de Euro pe segment.

“În mai puțin de 48 de ore de la introducerea în sistem a două curse suplimentare pentru destinația Cluj, biletele s-au epuizat. Vestea bună este că am decis să introducem încă o cursă suplimentară, a treia la număr, pentru a veni în întâmpinarea fanilor UNTOLD. Sunt ultimele aproximativ 100 de extra locuri pe care le scoatem la vânzare cu destinația Cluj – Napoca, la un preț foarte bun care pornește de la 77 de Euro pe segment cu taxe și bagaje incluse”, a declarat Monica Cramer, Directorul Comercial al Companiei TAROM.

Cursa suplimentară TAROM, RO1641 din 04 August ajunge la Cluj – Napoca la ora 5 dimineața și este dedicată în principal fanilor UNTOLD care vor să se bucure pe deplin de una dintre cele mai impresionante zile de festival.

În prețul de 77 de Euro/segment sunt incluse toate taxele, bagajele de cală și de mână dar și formalitățile de check-in. Biletele sunt puse în vânzare începând de astăzi și rezervările se pot face direct pe site-ul www.tarom.ro. Locurile sunt limitate și cererea este foarte mare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*