tbi bank pune la dispoziția comercianților parteneri servicii de tip Open Banking prin unirea forțelor cu platforma de plăți IRIS Solutions

Ionuț Sabadac. FOTO Goya PR

Reducerea costurilor și creșterea vitezei tranzacțiilor online au devenit esențiale într-o perioadă în care prețurile sunt din ce în ce mai volatile. tbi bank a încheiat un parteneriat cu IRIS Solutions, furnizor de Open Banking, pentru a ajuta atât consumatorii, cât și comercianții să efectueze plăți mai rapide și mai puțin costisitoare.

tbi bank va oferi clienților și comercianților posibilitatea de a efectua și accepta plăți între conturi utilizând serviciile IRIS Solutions, putând astfel să beneficieze de Open Banking și să creeze o experiență mai bună pentru clienți.

„Cumpărăturile online au devenit din ce în ce mai populare în rândul consumatorilor din mai multe motive, printre care comoditatea, accesibilitatea și accesul la numeroase opțiuni la numai un click distanță. Open Banking este un concept care ne permite să oferim tuturor beneficiarilor o experiență mai bună în acest domeniu, iar parteneriatul cu IRIS Solutions ocupă un loc esențial în această strategie”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.

IRIS Solutions este o instituție de plată licențiată, lider în domeniul serviciilor de Open Banking în Europa de Sud-Est, cu mulți ani de experiență și participant în programul de inovare Visa 2020.

„Misiunea noastră strategică este de a construi un mediu digital accesibil și sigur, care să conecteze afacerea cu clienții săi. Dorim să construim un viitor mai bun pentru oameni prin intermediul instrumentelor digitale și credem că abordarea digitală este cea potrivită pentru atingerea acestui obiectiv. Asocierea cu tbi bank este un alt pas în această direcție și suntem întotdeauna mândri să avem parteneri atât de puternici în călătoria noastră”, spune Mihael Mihaylov, BDO (Business Development Officer), IRIS Solutions.

IRIS Solutions oferă un terminal de plată, o soluție care poate fi integrată cu ușurință într-un site web, permițând clienților să plătească direct din contul lor bancar. Clienții trebuie doar selecteze „Plătește direct din contul bancar”, să aleagă banca și contul din care să efectueze plata și apoi să confirme plata.

Oferind clienților opțiunea de a plăti direct din contul lor bancar, retailerii beneficiază de costuri reduse pentru acceptarea plăților online, de un risc de rambursare mai mic și de un flux de numerar mai rapid și mai sigur. Cu „Opțiunea de rambursare” încorporată, soluția sprijină comercianții în fidelizarea clienților, care vor aprecia simplitatea și securitatea noului flux de plăți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*