TCL va lansa în 2022 prima serie Mini LED TV de 144Hz. Universul jocurilor video intră într-o nouă dimensiune cu ecranele mari de la TCL

TCL va lansa în 2022 prima serie Mini LED TV de 144Hz

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum și printre principalii jucători din industria TV la nivel mondial a anunțat, în premieră, la CES 2022, lansarea primei serii Mini LED TV de 144Hz, care va oferi o experiență de gaming intuitivă și captivantă pentru fanii jocurilor video. Această primă generație de ecrane TV de la TCL de 144 Hz revoluționează piața prin capacitățile deosebite de redare a cadrelor, care fac ca rularea, execuția și timpul de răspuns al celor mai recente jocuri să fie o plăcere.

Cele mai noi console de pe piață oferă un număr tot mai mare de jocuri video care se joacă la 120 FPS (cadre pe secundă). De aceea, foarte multe branduri au optimizat deja multe jocuri mai vechi, dar foarte populare, astfel încât acestea să poată fi jucate și la 120 FPS.

Televizoarele TCL Mini LED cu o rată de reîmprospătare de până la 144 Hz vor oferi jucătorilor un avantaj esențial, în special pentru jocurile multiplayer, care sunt, de altfel, și foarte competitive. Astfel, pentru un gamer profesionist, fiecare reacție este crucială pentru obținerea victoriei în fața inamicilor, iar precizia și claritatea imaginilor sunt esențiale, mai ales în obișnuințele de consum zilnic. În același timp, un jucător ocazional va fi cu siguranță impresionat de capacitatea de răspuns și redare a ecranelor pe care rulează jocul.

În spatele acestor rezultate deosebite se află tehnologia de top a TCL, Mini LED, care ridică ștacheta standardelor vizuale în universul de gaming, precum și pentru filme, seriale, documentare și alte tipuri de conținut care implică redarea unor cadre bogate în scene de acțiune.

Cu peste 1000 de zone locale de reglare a luminii, televizoarele 2022 TCL Mini LED oferă performanțe uimitoare de luminozitate, obținându-se un contrast fascinant și dezvăluind și mai multe detalii pentru o experiență de vizionare cu adevărat captivantă.

Prin acest pas îndrăzneț de a integra o rată de refresh de 144Hz pentru modelele premium ale seriei Mini LED 2022, TCL își reconfirmă angajamentul față de dezvoltarea tehnologiei Mini LED, arătând că este complet dedicat investiției în astfel de televizoare care urmăresc să trezească cu adevărat entuziasmul consumatorilor.

TCL și-a propus să rămână jucătorul de top în sectorul Mini LED TV în anii următori, impunând standarde de producție din ce în ce mai ridicate, sprijinind, în același timp, eficiența energetică și performanța premium a imaginilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*