Telekom România a programat lucrări pentru actualizarea sistemelor IT

Sediul Telekom România. FOTO C. George
Sediul Telekom România. FOTO C. George

Telekom Romania a programat, în perioada 23-28 septembrie 2021, o serie de lucrări necesare pentru actualizarea sistemelor IT.

Toate serviciile fixe și mobile vor fi operaționale și îi asigurăm pe clienți că depunem toate eforturile pentru ca impactul activității desfășurate să fie minim. Cu toate acestea, procesarea unor solicitări și funcționalitatea anumitor servicii de asistență ar putea întâmpina dificultăți.

Serviciul MyAccount și aplicația MyAccount nu vor fi disponibile în perioada indicată. Plata facturii din MyAccount și oricare alte operațiuni disponibile de obicei în aplicație și pe web nu vor funcționa. Abonații au însă la dispoziție mijloace online și fizice alternative pentru a plăti factura. Dintre acestea amintim, plata online cu card bancar sau din aplicațiile mobile ale băncilor, la oricare dintre terminalele PayPoint, disponibile și în magazinele Telekom, sau la băncile partenere menționate pe factura Telekom.

Totodată, este posibil ca în perioada 23-28 septembrie timpul de așteptare în Call center să fie mai mare decât în mod obișnuit. În acest sens, compania a alocat resurse suplimentare, care vor asigura soluționarea tuturor cererilor clienților.

Pentru cele mai frecvente întrebări privind activarea serviciilor și transmiterea de solicitări în perioada 23-28 septembrie, clienții au la dispoziție, pe website-ul Telekom – www.telekom.ro/informare, o listă de răspunsuri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*