Tranzacție iO Partners: Regenerare urbană printr-un proiect imobiliar NZEB (nearly-zero energy buildings) în București

Regenerare urbană printr-un proiect imobiliar NZEB (nearly-zero energy buildings) în București. FOTO iO Partners

Compania de servicii imobiliare iO Partners anunță intermedierea achiziției unei proprietăți ultra centrale, pe care va fi construită prima clădire din București cu izolație din lână de oaie, proiectul urmând să respecte standardele nZEB (consum de energie aproape de zero). Terenul, situat în apropiere de Piața Victoriei, a fost achiziționat de antreprenorii Cristian și Teo Mercioniu, dezvoltatori și investitori în proiecte rezidențiale în valoare totală de peste 100 milioane euro.

“În peisajul imobiliar actual, sustenabilitatea nu mai este “nice to have”; a devenit un “must do”. Urgența de a aborda sustenabilitatea derivă din conștientizarea impactului semnificativ al practicilor tradiționale din sectorul imobiliar asupra mediului și societății. Având în vedere cerințele substantiale de resurse asociate industriei construcțiilor, se impune o revizuire profundă a amprentei ecologice a proiectelor de construcție,” declară Teo Mercioniu.

Viitoarea clădire constă într-un proiect rezidential boutique care va avea 7 apartamente și 11 locuri de parcare. Proiectul va respecta toți parametrii urbanistici ai zonei, iar, din punct de vedere arhitectural, va păstra caracterul istoric al împrejurimilor. Pe teren a existat anterior o clădire construită ilegal, fără autorizație, care a fost demolata de noii proprietari pentru a face loc viitorului proiect de regenerare urbană într-un mod sustenabil.

“Viziunea noastră este de a susține o dezvoltare sustenabilă a Capitalei, care să păstreze specificul istoric si arhitectural al zonelor protejate. Ne interesează calitatea. Este ceea ce așteaptă și cumpărătorii, care doresc să locuiască într-un ambient ce îmbină armonios tradiția arhitecturală cu noile lor valori. În plus, scopul nostru pe termen lung este acela de a face din București un punct de interes arhitectural și pentru turiști”, arată Cristian Mercioniu.

Antreprenorul bucureștean investește 30 de milioane de euro în prima fabrică de procesare a lânii, in județul Olt, acest material natural urmând să fie folosit la fabricarea izolației pentru noul proiect rezidențial.

„Vânzarea a fost atipică, avand in vedere gradul ridicat de dificultate prin necesitatea de a demola construcția existentă înainte de finalizarea efectivă a tranzacției. Cu toate acestea, viitorul proiect va redefini pozitiv întreaga zonă, demonstrând o conștientizare profundă a importanței echilibrului între moștenirea istorică și inovație. Acesta va îmbina cât mai armonios trecutul si viitorul, contribuind la o dezvoltare urbană sustenabilă.” a declarat Flavius Pop, Senior Consultant Transaction Advisory, iO Partners.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*